Dec 4, 2016, 20:23

Dragnea: O să am o atitudine foarte interesantă despre Justiţie. Îl susţin pe Cazanciuc

liviu dragnea

Liviu Dragnea a spus joi, în prima sa conferinţă de presă ca preşedinte al PSD, că va avea o altă atitudine faţă de Justiţie decât a avut partidul până acum. „Eu vă spun că o să am o atitudine foarte interesantă despre justiţie. Eu nu vreau să mai văd politicieni să îşi dea cu părerea despre justitie, că e buna sau rea. Justitia e una singură”, a spus Dragnea. Întrebat dacă este de acord ca premierul să îl demită pe ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a cărui demisie a fost cerută din nou de parlamentarii PSD în şedinţa CEX de miercuri, Dragnea a declarat că el îl susţine pe Canzanciuc. „Eu îl susţin pe Robert Cazanciuc ca ministru al Justiţiei”, a explicat noul preşedinte al PSD.

Într-un discurs relaxat şi plin de ironii la adresa rivalilor din PSD, Dragnea a arătat că Rovana Plumb a greşit când „i-a lăsat pe alţii să vorbească pentru ea”. Referirea a fost făcută la adresa lui Victor Ponta şi a lui Sebastian ghiţă, despre care Dragnea a afirmat că ştie „pe surse”, că s-a implicat în lupta pentru putere în partid. „Ieri s-a votat împotriva unui mod de a face politică. dacă Ghiţpă s-a implicat, a făcut o greşeală nu pentru el, ci pentru Rovana”, a arătat noul preşedinte al PSD.

Întrebat cum poate conduce partidul cu o condamnare la activ, Dragnea a arătat că i-a întrebat pe colegii săi din CEX care dintre ei a mai făcut un sacrificiu pentru PSD şi că nu a primit niciun răspuns.

 

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares