Mar 25, 2023, 12:39

Dragnea se ceartă cu Geoană. Geoană: „Eu nu sunt nici inculpat, nici condamnat”

dragnea si ponta

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că a avut în aceste zile mai multe întâlniri cu fostul premier Victor Ponta şi speră că acesta să nu aibă „resentimente” faţă de el, afirmând, ironic, că Ponta „nu este Mircea Geoană”. Mircea Geoană i-a dat replica, declarând că el nu este nici inculpat, nici condamnat. 

Liviu Dragnea a fost solicitat, într-o emisiune la România TV, să comenteze relaţia actuală pe care o are cu fostul premier Victor Ponta, liderul PSD afirmând că cei doi au avut întâlniri, iar Ponta „e în regulă”. „Cu domnul Ponta m-am văzut chiar astăzi (marţi – n.r.). Ne-am mai văzut şi zilele trecute şi am mai vorbit. De ce vă miraţi? (…) E în regulă, chiar e în regulă”, a spus preşedintele PSD, întrebat cum se simte fostul prim-ministru.

Întrebat dacă Ponta nu are, cumva, resentimente faţă de el, Liviu Dragnea a spus că „speră că nu”. „Din câte ştiu eu, Victor Ponta nu e Mircea Geoană. Adică, nu cred că poate să procedeze Victor Ponta cum a procedat Mircea Geoană. Suntem prieteni de cinci ani de zile”, a explicat liderul PSD, citat de Mediafax.

Mircea Geoană, fostul preşedinte al PSD, a replicat, declarând că el nu este nici Ponta, nici Dragnea.

„Văd ca Dragnea este extrem de nelinistit. Da, nici el şi nici Victor Ponta nu sunt Mircea Geoană. Eu nici nu sunt inculpat, nici n-am condamnare într-un dosar de corupţie. Şi nici nu mi-am dat colegii afară din partid din frică de competiţie”, a spus fostul lider al PSD.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares