Dec 6, 2016, 04:56

După salariu mărit, pe Iohannis îl aşteaptă şi o pensie specială

SURSA: Administraţia Prezidenţială

Parlamentari din toate partidele, 30 la număr, au decis să facă şi din aleşii locali persoane speciale. Aşa că ar putea primi, pe modelul aleşilor din Parlament, pensii speciale.

Care este motivul? Parlamentarii plâng pe umărul aleşilor locali pentru că fac multe sacrificii în favoarea românilor.

Mulţi dintre cei care au îndeplinit sau îndeplinesc funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean au plecat din sfera de activitate privată, renunţând la beneficii financiare mult mai consistente pentru a se pune în slujba comunităţilor locale.

După ce rezolvă partea de sacrificii, cei 30 de parlamentari merg mai departe la partea motivaţională.

Considerăm că este necesar ca pentru funcţiile ce fac obiectul prezentei iniţiative să existe un sistem de indemnizaţii care să facă atractivă ocuparea funcţiilor de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.

Potrivit modificării dorite de parlamentari, cuantumul indemnizaţiei pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs la numărului lunilor de mandat cu 0.55 din indemnizaţia brută lunară aflată în ultima plată.

calcul lege crestere salarii primari

Printre cei care vor beneficia din plin de această lege se află chiar preşedintele Klaus Iohannis. Acesta îndeplineşte condiţia celor trei mandate în funcţia de primar. Iohannis a câştigat din funcţia de primar al municipiului Sibiu un salariu mediu de 3.650 de lei net pe lună anul trecut. Asta înseamnă că, dacă se aplică prevederile propunerii legislative, Iohannis ar putea încasa un supliment de 3.850 de lei la pensie.

Veniturile preşedintelui Klaus Iohannis au trecut numai prin faze benefice în ultima perioadă. Recent, premierul Gabriel Oprea a propus ca indemnizaţia lunară a preşedintelui să se ridice la 21.540 de lei brut, ceea ce însemnă 15.108 de lei net. Noua grilă de salarizare va fi aplicată din luna august.

„Există o intenţie a guvernului de a creste salariile miniştrilor. Mi se pare o intenţie înţeleaptă, cu bătaie lungă. Eu cred că putem să încadrăm această intenţie la categoria prevenirea corupţiei”, a declarat Iohannis la aflarea veştii că el, premierul, preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, miniştrii şi şefii de servicii secrete vor primi lefuri mai mari.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares