Sep 24, 2020, 17:25

Efectul atentatelor din Paris. Extrema dreaptă, pe primul loc într-un sondaj înainte de alegerile regionale din Franţa

le pen

Într-o ţară în care votul regional este ca un referendum, cifrele celui mai nou sondaj din Franţa sunt o veste proastă pentru ultimele 15 luni de mandat ale preşedintelui Francois Hollande, dar şi ale partidului care l-a susţinut, situat pe un neonorabil loc trei.

Frontul Naţional condus de Marine le Pen este creditat în premieră cu prima poziţie, cu 28,5% din intenţiile de vot, potrivit unui sondaj publicat cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor regionale din Franţa, care urmează să aibă loc duminică. Asta după ce la scrutinul din 2010 câştiga doar 11% la regionale.

Partidul a înregistrat o creştere a intenţiilor de vot cu 2,5 puncte procentuale (28,5%), potrivit acestui studiu, efectuat de către Elabe pentru Les Echos şi postul Radio classique.

Potrivit datelor preliminarea, extremiştii vor câştiga încrederea votanţilor în special în nordul ţării, acolo unde se află taberele de imigranţi din apropierea Canalului Mânecii şi a coastei mediterane.

Formaţiunea xenofobă şi antieuropeană se clasează în faţa unei drepte (LR-UDI-MoDem, 28%) care înregistrează o scădere de 2,5 puncte procentuale şi Partidului Socialist, care l-a dat pe preşedintelui Francois Hollande, rămas în urmă cu 23%. Candidaţii care depăşesc pragul de 10% vor trece în turul doi.

Aceste cifre îngrijorătoare vor obliga partidele moderate să îşi radicalizeze discursul în ceea ce priveşte imigranţii şi primirea lor în Franţa în perioada următoare, potrivit Blommberg.

Formaţiunile de stânga înregistrează o scădere în intenţiile de vot de 2,5 puncte procentuale – la 35,5% -, după ce ecologiştii (EELV şi aliaţii lor) au înregistrat o scădere de două puncte procentuale (la 6,5%), în comparaţie cu scorul obţinut în sondajele de la 13 şi 14 octombrie.

Cu trei zile înainte de scrutin, aproimativ 32% dintre alegători ar putea, totuşi, să-şi „schimbe părerea până pe 6 decembrie”.

CVSxW7EWUAAJsJv

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares