Guvernul Cioloş a eliminat din textul legii vaccinării obligativitatea vaccinării copiilor cu cele 8 vaccinuri împotriva bolilor care au cel mai mare risc de mortalitate la copii. Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat astăzi că textul legii se referă doar la asigurarea stocurilor de vaccin şi la informarea părinţilor. Surse politice au declarat pentru BreakingNews24 că cel care s-a opus legii a fost chiar premierul Cioloş, care ar fi argumentat în cadrul Guvernului că nu este de acord ca părinţii să fie obligaţi să îşi vaccineze copiii, şi că el semnează legea doar dacă aceasta nu prevede obligativitate şi sancţiuni, ci ca părinţii să poată da declaraţii pe propria răspundere că îşi asumă nevaccinarea copiilor.
Sursele citate susţin că ministrul Voiculescu a fost şocat de această decizie a şefului său şi că, totodată, aceasta a blocat o parte a campaniei electorale a PNL care viza exact legea vaccinării. Liberalii comandaseră deja flyere pe care să le împartă în campanie, după ce preşedintele PNL, Alina Gorghiu, s-a exprimat public în favoarea unei asemenea legi.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri, că Legea vaccinării este în stadiul avizării, dar şi că aceasta prevede că părinţii nu vor avea obligaţia de a-şi vaccina copiii, în condiţiile în care decizia lor va fi una informată.
‘Legea vaccinării este în stadiul de avizare. (…) Legea are trei capitole mari, importante. Pe de o parte, ne dă baza legală pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri, ceea ce este esenţial. Dacă ai baza legală, poţi să faci rezerve. Dacă ai rezerve, atunci nu mai rămâi fără vaccinuri. Al doilea lucru pe care îl face este că ne asigură că există responsabilităţi foarte clare pentru fiecare autoritate: fie medicul de familie, fie comisiile judeţene de vaccinare, fie Ministerul Sănătăţii şi celelalte instituţii’, a precizat ministrul, într-o declaraţie citată de Agerpres.
El a făcut de asemenea referire la faptul că Ministerul Sănătăţii îşi va asuma responsabilitatea în cazul în care vaccinul are efecte secundare. Totodată, părinţii vor fi obligaţi să ia decizii informate.
‘Al treilea lucru pe care îl face foarte clar (legea, n.r.) este că stabileşte care sunt responsabilităţile ministerului pentru eventualele efecte secundare pe care, pentru prima dată, Ministerul Sănătăţii le va recunoaşte. Va spune: ‘da, dacă există efecte secundare, Ministerul Sănătăţii îşi asumă responsabilitatea’. De asemenea: care sunt responsabilităţile părinţilor, şi anume de a fi informaţi. Vor putea lua decizia să nu vaccineze copilul, respectiv să stabilească un plan de vaccinare, dar asta vor face numai după ce se vor informa. Legea presupune obligaţia familiei de a se informa, de a lua o decizie informată. (…) Există sancţiuni, dar sancţiunile se referă strict la obligativitatea de a fi informat, de a lua o decizie informată’, a spus el.
Hotnews scria anul trecut că textul legii, iniţiat de fostul ministru Bănicioiu, urma să facă obligatorii opt vaccinuri administrate la copii impotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, tuberculozei, oreionului si rubeolei. HotNews scria că legea preciza si amenzile aplicate in cazul nerespectarii acestei obligativitati si cine sunt cei vizati de amenzi.
0 Comentarii