Noi 12, 2019, 00:44

Casa Alba

omarosa

Asistenta lui Donald Trump, Omarosa Manigault, este cea mai influentă persoană de la Casa Albă, se arată într-o analiză a publicației Politico, potrivit căreia Biroului Oval s-a transformat dintr-un spațiu exclusivist, rezervat persoanelor de încredere ale președintelui, într-unul unde numeroși ...
sursa foto politico.com

Jeb Bush, frate și fiu de foști președinți, s-a retras sâmbătă din cursa pentru Casa Albă după ce a înregistrat un nou rezultat nefavorabil la primarele republicane pe care le-a abordat ca mare favorit, transmite AFP. „În această seară, îmi ...

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avut iniţiativa întrevederii cu omologul său rus Vladimir Putin, susţine un consilier prezidenţial rus, deşi Washingtonul a comunicat că ideea a fost a Kremlinului, informează Washington Post în ediţia online, citată de Mediafax. Moscova ...
fox news

Barack Obama l-a primit pentru prima dată la Casa Albă pe Papa Francisc, un aliat al celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite. „Ca fiu al unei familii de imigranți, sunt fericit să fiu oaspete al acestei țări, care a fost ...
sursa foto Facebook

Casa Albă a angajat cu normă întreagă prima membră care recunoaşte în mod public că este transgen a personalului său, au confirmat oficiali de rang înalt, relatează BBC News online, citat de Mediafax. Raffi Freedman-Gurspan a început de marţi să ...
sursa foto WhiteHouse.gov

Casa Albă a dat publicităţii melodiile preferate ale Preşedintelui Obama . Casa Albă şi-a făcut cont pe Spotify şi staff-ul l-a rugat pe Preşedinte să aleagă melodiile pentru playlist. Obama a pus cu pixul pe hârtie două liste de melodii, una ...
Joe Biden

Vicepreședintele Joe Biden este pregătit pentru a treia candidatură pentru Casa Albă, iar specialiștii spun că de această dată are șanse mari să câștige. Cu un Donald Trump care domină surprinzător zona republicană, dar care pare victimă sigură în fața ...
obama

Barack Obama l-a dat afară pe un protestatar care i-a întrerupt discursul rostit la Casa Albă, cerându-i să se oprească şi apoi ordonând agenţilor de pază să îl evacueze, informează Wall Street Journal, în ediţia online. Un activist a întrerupt discursul ...