Vizita neanunţată a preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, la Moscova a provocat nemulţumirea Statelor Unite şi UE care susţin că Rusia transmite un mesaj greşit comunităţii internaţionale şi îl reconfirmă pe Assad ca şef de stat. Casa Albă a criticat Moscova pentru ...
Două obuze au lovit marți dimineața Ambasada Rusiei din Damasc în momentul în care începea o manifestație de susţinere a Moscovei, a cărei aviație oferă de două săptămâni sprijin aerian armatei regimului președintelui Bashar al-Assad împotriva rebelilor. Mai multe persoane ...
Președintele Statelor Unite spune că singura soluție pentru criza refugiaților este o mai bună cooperare între Europa și Statele Unite. „Trebuie să ne ocupăm de sursa problemei – războiul din Siria”, a spus șeful american de stat în urmă cu ...
Cel puţin 80 de persoane au fost ucise şi peste 200 au fost rănite în raiduri aeriene ale forţelor siriene asupra unei pieţe din oraşul rebel Douma, din apropiere de Damasc. Douma a devenit în ultimele luni ţinta predilectă a ...