Vicepreședintele Joe Biden nu se înscrie în cursa pentru prezidențialele din 2016, încheind în acest fel mai mult luni în care o mare parte a sponsorilor democraților a sperat că numărul 2 de la Casa Albă îi va lua locul ...
Vicepreședintele Statelor Unite și mâna dreapta a lui Barack Obama își va anunța candidatura pentru fotoliul de la Casa Albă în următoarele două zile. Surse apropiate lui Biden au declarat pentru NBC că numărul doi din Statele Unite își va ...
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întalnit luni, la Casa Albă, cu vicepreşedintele SUA Joe Biden, cei doi discutând despre parteneriatul strategic, despre criza migraţiei, dar şi despre situaţia din România, oficialul american exprimându-şi încrederea în lupta anticorupţie de la Bucureşti, anunță ...
Președintele Klaus Iohannis va pleca luni pentru câteva ore la Washington, unde va avea o scurtă întrevedere la Casa Albă cu vicepreședintele SUA, Joe Biden. După aceasta, Iohannis și avionul prezidențial al României se vor întoarce la New York, unde ...
Cu doar o săptămână înainte ca premierul României să fie pus sub învinuire de procurori și să izbucnească o criză politică de proporții în România, vicepreședintele SUA, Joe Biden, făcea o serie de declarații explozive despre relația între corupția din ...
Fiul vicepreşedintelui SUA Joe Biden, Beau Biden, a murit la vârsta de 46 de ani potrivit unui comunicat al Casei Albe, informează CNN. Beau Biden a murit sâmbătă după o bătălie de câţiva ani cu cancerul la creier, potrivit CNN, ...