Ian 23, 2022, 18:25

SUA

ali-khamenei

Liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a interzis miercuri continuarea oricăror negocieri între Iran şi Statele Unite, la mai puţin de trei luni după ce Teheranul a semnat cu Occidentul un acord în dosarul nuclear, în urma unor negocieri îndelungate conduse ...
gabi oprea

Cu o zi înaintea organizării Galei Româno-Americane  la Washington, eveniment la care participă politicieni și oameni de afaceri americani, liderii comunității românești au anunțat că boicotează evenimentul, din cauza invitării lui Gabriel Oprea de către ambasadorul României, George Maior.  Mai ...
gabi o2

Viceprim-ministrul Gabriel Oprea, însoțit de ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, s-a întâlnit luni cu procurorul general al SUA, Loretta Lynch, ocazie cu care s-a semnat Acordul dintre România și SUA privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor ...
sursa foto BBC

Cel puțin nouă angajați ai organizației Medici fără Frontiere au fost uciși și 37 de persoane au fost grav rănite după ce clinica ONG-ului din orașul afgan Kunduz a fost lovită de un bombardament ce ar fi avut loc în ...
obama

Președintele american, Barack Obama, a fost întrebat vineri, într-o conferință de presă, dacă este de acord cu afirmațiile potrivit cărora Putin a dovedit că este mai deștept decât el. Obama a râs, a spus că a auzit și el aceste ...
oregon

Un tânăr înarmat a deschis focul, joi, într-o clasă dintr-un colegiu comunitar rural, în Oregon, omorând cel puţin nouă persoane şi rănind alte şapte, a anunţat FBI, după care a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, relatează AP ...
atac oregon

Cel puţin zece persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite după ce un individ a deschis focul cu o armă automată într-un campus universitar din statul american Oregon. Washington Post anunță că atacatorul a fost ucis Incidentul armat a ...
oprea bun

Gabriel Oprea pleacă, săptămâna viitoare, la Washington, unde a fost invitat de pretenul său, George Maior, la o recepţie care va avea loc în 7 octombrie. Evenimentul este găzduit de ambasadorul României la Washington şi va avea participanţi din comunitatea ...
putin rade

UPDATE 2 Ministerul rus al Apărării a publicat primele imagini cu raidurile aeriene asupra pozițiilor rebelilor. Russian Def Min publishes combat cam footage of airstrikes in #Syria. SOON ON http://t.co/192wbRYz60 pic.twitter.com/IdowDryUxL — RT (@RT_com) September 30, 2015 UPDATE 37 de ...
iohannis si doamna

Președintele Klaus Iohannis va pleca luni pentru câteva ore la Washington, unde va avea o scurtă întrevedere la Casa Albă cu vicepreședintele SUA, Joe Biden. După aceasta, Iohannis și avionul prezidențial al României se vor întoarce la New York, unde ...