Oct 16, 2021, 12:17

tariceanu

foto aktual24

Călin Popescu Tăriceanu şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Senatului pentru două zile către Ioan Chelaru de la PSD pentru a putea pleca în vizită la Istanbul, la Victor Ponta. Tăriceanu a suferit când era prim-ministru aceeaşi operaţie la genunchi pe ...
foto adevarul.ro

Proiectul de hotărâre pentru înfiinţarea Comisiei speciale a Senatului privind evaluarea stării democraţiei şi a statului de drept în România a fost aprobat, luni, în plenul Senatului, cu 66 de voturi „pentru”, 34 de voturi „împotrivă” şi 4 abţineri. Comisia ...
andrei alexandru

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat luni că fosul jurnalist Andrei Alexandru este noul său purtăror de cuvânt. Decizia a fost motivată de „încărcarea din ce în ce mai mare pe care o are funcţia actuală”. „Începând de astăzi, domnul ...
foto portaluldestiri.ro

Vineri va avea loc Congresul de fuziune între partidul lui Tăriceanu şi PC. Noua formaţiune se va numi ALD, Alianţa Liberal Democrată. Şefia partidului va fi asigurată de doi co preşedinţi, adică Tăriceanu şi Daniel Constantin. „Precizăm că va fi ...
tariceanu si ponta

Un nou atac al parlamentarilor Puterii la adresa Justiţiei a generat scandal în Senat. Exact în ziua în care trebuie să valideze arestarea lui Dan Şova, Tăriceanu cere Senatului să gireze solicitarea sa de demitere a procurorului şef al DNA, ...
licurici

Ataşatul Ambasadei SUA la Bucureşti, Dean Thompson, l-a invitat, săptămâna trecută, pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, la o întâlnire pe tema refuzului Senatului de a aproba arestarea lui Dan Şova şi pe tema modificărilor Codului Penal. Reprezentantul american dorea ca ...