Dec 9, 2016, 17:26

Explicaţie halucinantă pentru prezenţa NATO în România

SURSA: nato.int

Înfiinţarea unui comandament NATO în România este doar o chestiune de imagine menită să „descurajeze” eventualii duşmani ai Alianţei, susţine secretarul Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici. Asta pentru că pe teritoriul ţării noastre nu vor fi aduse divizii multinaţionale de militari ci doar o structură de comandă. Declaraţia a fost făcută în contextul solicitării trimise de Klaus Iohannis la Parlament.

SURSA: Camera Deputaţilor

„Apărarea colectivă nu se realizează în estul Ucrainei. Apărarea colectivă a României şi a tratatului NATO se realizează în cadrul structurilor teritoriale ale NATO. Acest scop, în principal, m-aţi întrebat părerea mea ca fost militar, activ, mă rog, acum militar în rezervă se referă la faptul că aceste structuri sunt necesare în astfel de situaţii, dacă vreţi, din punct de vedere organizatoric pentru a putea organiza o luptă de apărare în cazul în care aceasta este necesară şi chiar cu scopul de descurajare în cazul în care acest lucru este făcut public. De regulă, când lucrurile sunt făcute publice ele sunt şi pentru a cunoaşte toată lumea că NATO şi România în această zonă a Europei are dorinţa şi convingerea de a realiza apărarea colectivă.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares