Scandal în fostul partid al lui Dan Voiculescu, din cauza fuziunii PC cu PLR. Cu o zi înainte de Congresul prin care cele două partiduleţe se vor uni sub numele ALDE, Maria Grapini, vedeta PC până de curând, este acuzată de foştii colegi că nu are caracter, că a urmărit doar promovarea propriei persoane şi că violează limba română.
Deputatul PC Cornelia Negruţ susţine, într-un comunicat de presă, că Grapini nu are coloană vertebrală şi că face „greşeli de ortografie proverbiale”
A vorbi despre caracter şi moralitate, astfel cum le-a definit doamna Grapini, mi se pare sinonim cu a aminti de funie în casa spânzuratului! Doamna Grapini este un exemplu nu dintre cele mai elocvente, şi poate nici de urmat, despre cum a putut obţine un om angrenat în politică aproape tot din partea partidului său! A Partidului Conservator! Cred că numai luna de pe cer nu a primit-o doamna Grapini, pentru activitatea „prestigioasă” derulată în sprijinul formaţiunii noastre, cu ghilimele de rigoare. Trebuie să ne reamintim că a obţinut de la partid tot ce şi-a dorit, şi, cu siguranţă, poate nici nu a visat vreodată. Partidul Conservator a făcut-o preşedinte de filială, vicepreşedinte la nivel naţional, deputat, ministru şi europarlamentar, funcţie deţinută şi în prezent şi plătită cu bani foarte frumoşi. Toate aceste înalte demnităţi nu le-ar fi primit doamna respectivă pentru însemnatele sale „merite” politice, manageriale şi organizatorice. A avut aceste privilegii graţie nouă, a tuturor celor din sală, de la preşedintele Daniel Constantin, la parlamentari, miniştri şi liderii filialelor judeţene, până la simplii membri ai Partidului Conservator. A fost propusă în posturile respective nu pentru rezultatele obţinute de Organizaţia Judeţeană Timiş şi nici pentru talentul ei discutabil în domeniul economic. Acum, doamna vine şi ne ceartă pe toţi, şi spune că e dezamăgită! Aş spune o expresie, dar, ca o femeie elegantă ce sunt, mă abţin…Vă las pe dumneavoastră să analizaţi comportamentul europarlamentarului nostru, după sintagma „Hoţul strigă hoţii”…
Fosta noastră colegă ne transmite cât de mult a alergat ea prin toata ţara în calitatea sa de ministru sau viitor europarlamentar! De acord, cu precizarea că a făcut aceste „eforturi” doar pentru a se face ea cunoscută, pentru a-şi consolida imaginea şi pentru a nu mai da apă la moară presei care o acuza permanent de violarea limbii române! Nu s-a chinuit ea să alerge prin ţară nici pentru imaginea Partidului Conservator, nici pentru promovarea acestuia, deoarece doamna Grapini era convinsă că partidul a scăzut în sondaje”, spune vicepre;edintele PC, Cornelia Negruţ.
Maria Grapini se află în Coreea de Sud, într-o delegaţie a Parlamentului European, dar înainte de a pleca a avut grijă să schimbe încuietorile la sediul PC Timişoara pentru ca foştii săi colegi să nu poată avea acces la clădire, după fuziunea cu PLR.
0 Comentarii