Noi 18, 2019, 16:25

Forumul de la Davos: Oceanele vor conține mai mult plastic decât pește până în 2050

ocean-of-plastic-u_3448718b

Viața noastră a fost inundată de plastic, spun specialiștii. Și am ajuns la nivelul la care nu există nicio persoană în lume care să nu fi intrat în contact cu acest material care combină funcționalitatea cu mici costuri de producție. Folosirea lui a crescut de 20 de ori în ultimii 50 de ani și se va dubla în următorii 20. Doar că numai 14% din plastic este colectat și reciclat. Rata sa de refolosire fiind extrem de scăzută în comparație cu hârtia (58%), fierul sau oțelul (90%), potrivit CNN.

Dar veștile sunt tot mai rele. Aproape o treime din plasticul folosit la împachetat scapă sistemelor de colectare și ajunge în natură.

„În fiecare an se pierd ambalaje din plastic cu valori între 80 și 120 de miliarde de dolari. Dincolo de aspectul financiar, dacă nu se schimbă nimic, oceanele vor avea o cantitate mai mare de plastic decât de pește în 2050”, se arată într-un comunicat al Forumului economic de la Davos, bazat pe 180 de analize independente.

Se estimează că în 2050 cantitatea de plastic produsă va crește la 1,124 milioane de tone. Singura cale de a opri un dezastru, spun specialiștii, este să îmbunătățim reciclarea. Iar asta nu se poate face decât dacă oamenii vor fi plătiți pentru asta, mai spun aceștia.

În mai multe țări se iau în prezent măsuri pentru limitarea folosirii sacilor și pungilor de plastic. În Franța pungile de plastic de unică folosință urmează să fie interzise din martie, iar în Marea Britanie legea impune ca utilizatorii de saci de plastic să plătească, încercând astfel să se reducă utilizarea lor.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares