Iun 4, 2023, 01:00

Gabriel Oprea a avut un tête-à-tête cu Iohannis. Îl reevaluează Generalul pe Ponta?

foto aktual24

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întâlnire între patru ochi cu preşedintele UNPR, Gabriel Oprea. Întâlnirea a avut loc înainte de consultările convocate de Iohannis cu liderii politici pe tema Strategiei Naţionale de Apărare.

Voturile lui Gabriel Oprea şi ale oamenilor săi de la UNPR sunt cruciale la moţiunea de cenzură, el urmând să încline balanţa în favoarea sau în defavoarea lui Victor Ponta.

La şedinţa Comitetului Executiv al PSD de astăzi, Gabriel Oprea a declarat în faţa colegilor de guvernare că se simte ca acasă la PSD şi că pot să aibă încredere în sprijinul său. „Îl susţin în totalitate pe Victor Ponta, vă rog să vă bazaţi pe mine”, a spus Oprea.

Dacă l-a reevaluat în interval de două ore pe finul său, se va vedea vineri, cînd Parlamentul va vota moţiunea de cenzură a PNL.

După întâlnirea cu Gabriel Oprea, Iohannis a declarat la începutul consultărilor cu reprezentanţii partidelor politice din coaliţia de guvernare, că Strategia pentru Apărare trebuie să-şi continue calea, pentru a fi finalizată în timp util, chiar dacă viaţa politică „e un pic mai agitată”.

Klaus Iohannis le-a mulţumit liderilor PSD, UNPR şi PC că au dat curs invitaţiei sale, precizând că a ţinut să le prezinte personal „câteva elemente din prima variantă a Strategiei de Apărare, document de importanţă naţională”.

„Chiar dacă în această etapă viaţa politică e un pic mai agitată, am considerat că un document de o astfel de importanţă trebuie să-şi continue calea pentru a fi finalizat în timp util”, a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului le-a cerut celor prezenţi să-i prezinte idei privind această strategie.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares