Ministrul de Interne, Gabriel Oprea este audiat la Parchetul Tribunalului Bucureşti în dosarul în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină, vicepremierul precizând că s-a prezentat în calitate de martor şi va răspunde la toate întrebările procurorilor. El a sosit la Parchet fără coloană oficială şi fără antemergător de la Poliţia Rutieră
„Aţi venit fără coloană, domnule Oprea?”, l-au întrebat jurnaliştii. Vicepremierul nu a răspuns, deşi şi-a păstrat calmul, după ce marţi a avut o ieşire nervoasă în faţa reporterilor care îi adresau un tir de întrebări.
„M-am prezentat în calitate de martor la Parchet. Voi răspunde la toate întrebările procurorilor”, a declarat Gabriel Oprea la intrarea în sediul Parchetului.
0 Comentarii