Dec 7, 2016, 14:30

Google se restructurează și devine subsidiara gigantului Alphabet

alph

Cofondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin, au anunțat că sunt liderii unei noi companii, Alphabet, care va incorpora Google, dar și celelalte servicii pe care le dezvoltă compania americană. Reorganizarea ar urma să le ofere investitorilor mai multă vizibilitate asupra modului în care Google dezvoltă noile businessuri, precum mașinile fără șofersau internetul de mare viteză. Mișcarea a fost apreciată pozitiv pe bursă, acțiunile companiei crescând cu 5,8% după anunț.

Google va fi o parte a noii companii care cuprinde Youtube, Android, Calico (companie care se ocupă cu studiul soluțiilor pentru creșterea longevității) , Google Ventures, Google Capital, Google X (mașinile fără șofer) sau Wing (serviciul de livrare cu ajutorul dronelor, viitor concurent al Amazon). În timp ce Larry Page și Sergey Brin vor conduce noua companie,  Sundar Pichai, până acum șeful producției, va deveni noul CEO al Google.

„Nu intenționăm ca noua companie să fie un mare brand cu produse aferente, ideea este că firmele din Alphabet să aibă independență și să își dezvolte propriile produse”, a spus Larry Page în anunțul oficial, asigurând că toate companiile vor avea un mare grad de autonomie și vor fi conduse de directori puternici. „Așa cum am spus într-o scrisoare adresată acum 11 ani fondatorilor, Google nu este o companie convențională. Nici nu intenționăm să devenim una”, a mai declarat acesta.

Nou site al companiei Alphabet este abc.xyz.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares