Iun 3, 2023, 14:43

Guvernul Cioloş a decis să plătească integral costurile pentru răniţii de la Colectiv internaţi în străinătate

ciolos

Tratamentul medical acordat în spitalele din străinătate în perioada 2015-2016 persoanelor rănite în incendiul din Clubul Colectiv va fi decontat integral din bugetul Ministerului Sănătății și din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanță de Urgență care extinde cadrul legal actual în sensul că va permite decontarea tratamentului medical acordat în spitalele din străinătate și pentru pacienții răniți în Clubul Colectiv al căror tratament nu putea fi decontat în baza Formularului 112 (fie sunt tratați în spitale din state care nu aparțin UE sau Spațiului Economic European, fie nu au asigurări de sănătate)

Astfel, toate persoanele rănite în incendiul din 30 octombrie din Clubul Colectiv, care își continuă tratamentul început în România în unități medicale din străinătate, vor beneficia de plata tratamentului fie din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (prin Formularul 112), fie de la bugetul Ministerului Sănătății.

Lista persoanelor rănite, inclusiv detalii legate de identificarea lor, se va întocmi de către Ministerul Sănătății. Plata tratamentelor medicale se efectuează direct în contul unităţii sanitare din străinătate.

De asemenea, în baza actului normativ adoptat astăzi se va plăti, de la bugetul Ministerului Sănătății, contribuția personală a pacienților stabilită conform legislației naționale a statelor în care se acordă tratament medical de către unitățile medicale din străinătate, precum și transportul medical specializat. Plata se va face la solicitarea persoanei rănite, a unui membru al familiei acestuia sau oricărei alte rude sau persoane care își asumă responsabilitatea conform unei declarații pe proprie răspundere.

 

În prezent sunt internate pentru tratament în clinici din străinătate 29 de persoane rănite în incendiul din Clubul Colectiv.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares