Dec 13, 2019, 10:43

Guvernul Cioloş, enervat de invidia sportivilor pe banii primiţi de handbalistele de la naţională

ciolos

Nemulţumirile celorlalţi sportivi cu privire la decizia Guvernului de a premia jucătoarele naţionalei de handbal cu câte 60.000 de lei, faţă de 14.800 de lei cât prevede legea pentru o medalie de bronz mondială, sunt ”nepotrivite”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, citat de Mediafax.

Şi premierul Cioloş a reacţionat, scriind joi pe Facebook că el a vrut să facă un bine handbalistelor, nu să creeze dezbinare.

„Prin premierea handbalistelor de la echipa națională, dorința guvernului a fost de a premia valoarea și performanța, și nu aceea de a dezbina. Nu are nimeni de câștigat din disputa lansată în ultimele zile, decât în măsura în care această dezbatere ne ajută să progresăm și nu să ne dezbinăm. Îmi propun să organizăm la începutul anului o discuție cu oamenii sportului, cu campionii sportivi pentru a vedea cum putem evita pe viitor astfel de situații și totodată cum ne putem organiza pentru competițiile care vin. Bunul nostru cel mai de preț cred ca este încrederea. Dezbinarea nu poate duce la nimic bun, mai ales în sport. Nu vreau să fiu eu cel care creează dezbinare. Mult succes tuturor sportivilor români in 2016! Noi vă vom fi alături!”, a scris Dacian Cioloş.

”Regretăm aceste nemulţumiri şi credem că ele sunt nepotrivite. Pur şi simplu Guvernul a încercat un act de normalitate, să premieze un sport de echipă. Sporturile de echipă au prea puţin succes faţă de cât am vrea noi să aibă şi am dat un semnal prin acest lucru. Orice altă interpretare cred că este deplasată, legat de premiere şi de bonusuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, întrebat dacă Guvernul va reveni asupra acestei decizii şi îi va premia şi pe sportivii care au obţinut medalii ”mai importante”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că Executivul nu va reveni asupra deciziei, explicând că ”tehnic  nu există un mecanism prin care să poată premia rezultatele din urmă cu câteva luni”.

Dan Suciu a explicat că, pentru anul 2016, Cabinetul Cioloş va încerca să găsească resurse suplimentare astfel încât normele de premiere să crească.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a susţinut că spre deosebire de alţi sportivi, handbalistele nu primesc bonusuri din partea clubului la care sunt afiliate, aşa cum se întâmplă în cazul celorlalţi sportivi, afirmând că acest lucru a motivat Executivul să acorde acele bonusuri.

”Dar să nu uităm un lucru, aici, vorbim sigur, de premii pe care le acordă statul. În afară de premiile pe care le acordă statul, direct, de la Minister şi de la Guvern, mulţi dintre sportivii noştri de frunte, pe care îi respectăm şi îi admirăm, primesc şi de la cluburile din care fac parte. Poate (sportivii nu primesc banii de la cluburi -n.r.) în timpul în care şi-ar dori, înţeleg că există anumite întârzieri în aceste plăţi, dar banii îi primiesc cu siguranţă. Lucrul acesta nu se întâmplă în cazul handbalistelor. Nu cred că Cristina Neagu primeşte un premiu că a câştigat medalia de bronz cu echipa României. Aceasta a fost o motivaţie importantă în ceea ce priveşte bonusul pe care Guvernul a avut ocazia, având în vedere situaţia financiară a anului, să îl ofere”, a declarat Dan Suciu.

Întrebat dacă suma alocată pentru premiere va creşte, el a afirmat că dacă va exista performanţă, premiile vor fi mulţumitoare pentru toţi sportivii.

”Haideţi să avem performanţă şi, cu siguranţă, premiile vor fi mulţumitoare pentru toţi cei care vor avea performanţe. Avem o decizie strategică de a creşte aceste premii. Cred că scopul sportivilor este să ia medalii şi cred că bonusul nostru este, sigur, modest, secundar, în activitatea noastră de performanţă. Ne bucurăm de fiecare dată când putem să îi ajutăm şi să le aducem această premiere ca un semn de recunoaştere pentru ceea ce fac pentru ţara asta”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Guvernul Cioloş a premiat, săptămâna trecută, jucătoarele na?ionalei de handbal cu câte 60.000 de lei pentru medalia de bronz cucerită la Campionatul Mondial din Danemarca, fa?ă de 14.800 de lei cât prevede legea pentru o medalie de bronz mondială, suma putând fi dublată, tot conform normelor legale în vigoare. Premiul acordat fiecărei handbaliste a fost suplimentat însă printr-o decizie a Executivului.

Măsura luată de Guvern a fost criticată de mai mulţi sportivi din ramuri individuale, care au cucerit medalii mondiale în 2015 şi care au fost premiaţi cu sume mai mici.

Astfel, într-o campanie declanşată pe Facebook de Corina Drăgulescu, soţia gimnastului Marian Drăgulescu, se cer drepturi egale la premieri pentru sportivii medaliaţi mondial în 2015, dar şi sprijinul echipei naţionale de handbal feminin în acest demers.

Sportivii care au cucerit medalii mondiale în 2015 şi s-au alăturat demersului lui Marian Drăgulescu sunt Corina Căprioriu şi Andreea Chiţu (judo, medalii de argint), Larisa Iordache (gimnastică, bronz), Tiberiu Dolniceanu (scrimă, bronz) şi componentele echipei feminine de spadă – Ana Maria Brânză, Simona Pop, Simona Gherman şi Loredana Dinu (argint).

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares