Cel puţin 80 de persoane au fost ucise şi peste 200 au fost rănite în raiduri aeriene ale forţelor siriene asupra unei pieţe din oraşul rebel Douma, din apropiere de Damasc. Douma a devenit în ultimele luni ţinta predilectă a forţelor siriene fidele lui Bashar al Assad, omorând zeci de rebeli şi sute de civili.
În imaginile postate de activişti după atacurile aeriene pot fi văzute piaţa complet distrusă, clădirile din apropiere transformate în ruine şi vehicule în flăcări. Echipele de intervenţie caută eventuali supravieţuitori printre dărâmături.
Un activist din Douma a declarat pentru Associated Press că situaţia este catastrofală, clinicile din zonă fiind pline. Numeroşi răniţi sunt transportaţi cu vehicule civile la alte unităţi medicale, inclusiv în Damasc, pentru că ambulanţele sunt supraaglomerate, potrivit Mediafax.
0 Comentarii