Sep 26, 2020, 02:03

În mijlocul crizei din Republica Moldova, proaspătul premier vine în România și se întâlnește cu Cioloș

pavel filip

Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, vine marți într-o vizită oficială la București și va avea o întrevedere cu omologul său român Dacian Cioloș, în prima sa deplasare externă de când a preluat frâiele Executivului.

Vizita a fost convenită în urma unei discuții telefonice purtate de cei doi premieri, iar pe agenda întrevederii se vor afla chestiuni actuale ce privesc relațiile bilaterale, precum și acțiunile ce urmează a fi întreprinse de către cele două guverne în vederea impulsionării procesului de implementare a inițiativelor și proiectelor convenite între Chișinău și București. Cei doi premieri vor discuta și despre agenda de reforme stabilită în Acordul de Asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană, potrivit Agerpres.

Astăzi, ca și în zilele precedente, liderii protestelor, pro-rușii Andrei Năstase, Renato Usatîi și Igor Dodon, au anunțat desfășurarea unui miting de amploare duminică în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

Mii de oameni din toată țara au venit deja la Chișinău pentru a-și exprima dezacordul față de actuala guvernare condusă de către Partidul Democrat și pentru a cere alegeri parlamentare anticipate. Protestatarii cer dizolvarea Parlamentului și  alegeri parlamentare anticipate.

Asociația Obștească GARLEM a decis să-și anuleze mitingulde astăzi pentru susținerea noului Guvern investit la Chișinău. Manifestația era menită să susțină guvernul „pro-european” condus de  către democratul Pavel Filip.

Mai multe incidente au avut loc zilele trecute. Protestatarii au încercat să pătrundă în Parlament și au agresat liderii noii majorități.

0 Comentarii

Shares