Sep 24, 2021, 15:33

Indignare la Palatul Cotroceni

iulian vlad

Consilierul prezidenţial Andrei Muraru s-a declarat indignat de faptul că Universitatea din Târgu Jiu l-a invitat pe şeful Securităţii lui Ceauşescu să susţină un discurs în faţa studenţilor.

Fostul şef al Securităţii din timpul evenimentelor din decembrie 1989, generalul Iulian Vlad, a făcut, joi, primele declaraţii publice, după 26 de ani, în legătură cu împrejurările în care a fost răsturnat regimul comunist. Generalul a avut joi, 29 octombrie, prima ieşire publică, după 26 de ani de tăcere, în cadrul Conferinţei cu tema «1989 – Adevăr şi manipulare», organizată de Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu. „Sunt profund emoţionat. Sunt emoţionat pentru că, după 26 de ani de tăcere impusă sau autoimpusă, iau pentru prima oară cuvântul în public, în afara depoziţiilor pe care le-am făcut în propriile mele procese, trei la număr, în urma cărora m-am ales cu o condamnare de 25 de ani de închisoare, din care am executat neîntrerupt patru ani, cei mai mulţi la închisoarea Jilava“, a spus generalul în rezervă, citat de Adevărul.

„Sunt de-a dreptul consternat la aflarea veștii că ultimul șef al Securității, Iulian Vlad, a fost invitat să le vorbească studenților într-o universitate de stat. Nu are nici un fel de importanță sub ce pretext a fost prezent și prezentat fostul șef al poliției politice ceaușiste câtă vreme vorbim aici despre un individ implicat în actele criminale ale fostului regim. Reamintesc faptul că Iulian Vlad a fost condamnat de justiția română pentru actele de represiune din decembrie 1989, a fost implicat în reprimarea revoltei de la Brașov din 1987 și în cele mai importante acțiuni îndreptate împotriva disidenților și contestatarilor din ultimii ani ai regimului comunist. De asemenea, Justiția a decis că fostul șef al Securității a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Prin ”grija” sa au murit oameni și au fost distruse iremediabil destine. Așadar, prezența sa într-o instituție publică de învățământ superior este un gest care ultragiază memoria victimelor comunismului. Nu cred că și-ar permite cineva în Germania, de pildă, să invite lideri naziști să conferențieze în fața studenților. De asemenea, nu îmi imaginez un astfel de act impenitent într-un stat ca Polonia, unde memoria națiunii este cultivată tocmai pentru a evita ca indivizi ori instituții să cadă pradă amneziei și confuziei. Pentru cine mai are încă îndoieli, Securitatea a fost din prima și până în ultima zi a existenței o instituție criminală, iar conducătorii ei, participanți direcți la acte sângeroase.”, a scris Anderi Muraru pe facebook. 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares