Mai 10, 2021, 11:57

Întâlnire la Washington între doi dintre cei mai populari oameni ai momentului, președintele SUA și premierul Canadei

trudeau

Premierul canadian Justin Trudeau este primul șef al guvernului de la Ottawa care face o vizită oficială în Statele Unite în ultimii 19 ani. La Washington, Obama și Trudeau, au discutat despre comerțul bilateral, provocarea climatică, dar și despre lupta împotriva ISIS și apărarea granițelor comune.

„Noul premier canadian s-ar încadra perfect în Partidul Democrat, alături de președintele american”, spune un profesor de la Universitatea British Columbia pentru CNN.

Administrația Obama vrea să reia legăturile cu țara vecină, condusă de 9 ani de un guvern conservator cu care a comunicat greu. Mai mult, analiștii spun că Obama și Trudeau, premirul-vedetă al Canadei, seamănă foarte mult, ca și caracter, dar și ca preocupări politice, cunoscută fiind lupta amândurora pentru protejarea mediului și integrarea imigranților.

„Sunt foarte mândru să primesc prima vizită oficială a unui premier candian în 20 de ani. Era și timpul, nu? Nu am văzut niciodată atâția americani bucuroși de vizita unui premier canadian”, a spus Barack Obama.

Noul premier al Canadei Justin Trudeau, în vârstă de 44 de ani, a numit un cabinet în care diversitatea, experiența și vârsta au fost principalele linii.

Pentru prima dată în istoria țării, executivul format din 30 de membri este echilibrat ca număr între bărbați și femei. 15 femei și 15 bărbați, majoritatea cu vârste sub 50 de ani, au format o echipă unică în Canada și în lume.

“Este important să fim aici în fața dumneavoastră pentru a prezenta Canadei un cabinet care arată ca și Canada”, a spus al doilea cel mai tânăr premier din istoria țării. Întrebat de ce a ales să respecte paritatea pe sexe a executivului, el a răspuns scurt: “Pentru că suntem în 2015”.

Primul avion al Guvernului canadian care transporta refugiaţi sirieni, 25.000 la număr, a ajuns în Toronto în luna decembrie, iar primul care le-a urat bun venit pe aeroport a fost chiar premierul. „Bine ați venit în noua voastră casă, le-a transmis acesta.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares