Iun 8, 2023, 02:22

Întâlnirea de seară de la PSD. Dragnea: nu am vorbit despre Ponta

dragnea

Liderii social-democraţi au fost chemaţi de urgenţă la partid în jurul serii. La finalul întâlnirii, Dragnea declarat că au avut de discutat despre cum vor organiza congresului şi alegerile din interiorul partidului, nicidecum despre Victor Ponta. Asta chiar dacă reuniunea a avut loc cu doar o zi înainte de primul termen din procesul premierului şi a moţiunii de cenzură anunţate de PNL.

Liviu Dragnea a precizat totuşi că a avut o discuţie cu Ponta în cursul zilei, pentru a-i transmite urările cu ocazia împlinirii a 43 de ani.

În urmă cu câteva zile, preşedintele interimar al PSD spunea că opinia generala în partid este că partidul nu trebuie sa plece de la guvernare.

Nu e o surpriză (n.r.-faptul că Ponta a fost trimis în judecată), e un dat. Poziţia PSD nu este foarte simplu de luat în situaţia asta şi nu o să o spun eu, acum, pentru că este o decizie cu consecințe serioase atât asupra partidului cât şi asupra guvernării. Ce pot spune este că PSD, în mod firesc, doreşte să rămână la guvernare, este dorinţa fiecărui partid, este raţiunea de a fi a oricărui partid. Plecarea lui Victor Ponta din fruntea guvernului poate să pună partidul într-o situaţie dificilă în sensul că nu avem nicio garanţie că preşedintele Iohannis va desemna un candidat de prim-ministru tot de la PSD, a spus Dragnea la B1 Tv.

Liviu Dragnea spune că deşi Gabriel Oprea poate face faţă funcţiei de prim ministru, PSD nu ar putea rămâne într-un Guvern în care nu are premierul. Mai mult, Dragnea a adăugat că nu are nicio garanţie că preşedintele Klaus Iohannis va numi un premier din partea PSD dacă Ponta ar demisiona.

Premierul Victor Ponta a fost trimis în judecată fiind acuzat de procurori de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălare de bani în dosarul Turceni-Rovinari.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares