Dec 4, 2016, 18:16

Intelectualii lui Băsescu reclamă la Academie că sunt ameninţaţi cu „împuşcarea”

foto Romania Libera

Gabriel Liiceanu îl întreabă pe preşedintele Academiei, Ionel Valentin Vlad, dacă crede că dinlăuntrul „celui mai înalt for de spiritualitate” al României poate fi lansată o „instigaţie la crimă” precum cea a lui Nicolae Breban referitor la împuşcarea lui Liiceanu şi a lui Horia-Roman Patapievici.

Scriitorul Gabriel Liiceanu i-a adresat, luni, preşedintelui Academiei Române, academicianul Ionel Valentin Vlad, o scrisoare deschisă, al cărei titlu este „Nu sunt de acord să fiu împuşcat”.

Liiceanu face referire la faptul că academicianul Nicolae Breban, într-o şedinţă recentă a Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, ar fi spus că Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu ar trebui împuşcaţi.

„Aflu că, în urmă cu mai bine de o săptămână, a avut loc în instituţia pe care o conduceţi o şedinţă a Secţiei de Filologie şi Literatură, în care un membru al Academiei, Nicolae Breban, a argumentat în faţa colegilor săi de ce, spre binele culturii române şi al ţării în general, ar fi de dorit ca Horia Patapievici şi cu mine să fim împuşcaţi. (‘Derbedeii ăştia ar trebui împuşcaţi!’) Am subliniat cuvântul pentru a marca folosirea lui expresă: împuşcaţi. Constat astfel că, după alocuţiunea rostită cu ocazia înscăunării sale ca preşedinte onorific al Consiliului ICR, alocuţiune în care eram numiţi ‘haimanale’, discursul lui Nicolae Breban s-a radicalizat”, scrie Gabriel Liiceanu, în scrisoarea deschisă publicată pe site-ul contributors.ro şi citat de Mediafax.

Gabriel Liiceanu spune că „este a treia oară în douăzeci şi cinci de ani când, într-o ţară în sfârşit democratică, s-a cerut în mod public să fiu împuşcat”, precizând că acest lucru nu îl flatează deloc.

Liiceanu vorbeşte şi despre „vinile” care i se aduc de ani buni lui Horia-Roman Patapievici.

 

 

Nicolae Breban a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că a folosit într-o şedinţă la Academia Română o metaforă, poate nefericită, referitor la Horia-Roman Patapievici şi că a vrut să arate că dispreţuieşte atacurile la adresa neamului românesc, precizând totodată că nu s-a referit şi la Gabriel Liiceanu.

De asemenea, Nicolae Breban a catalogat ca fiind „folclor” ce se spune despre el. „Ăsta este un folclor. Eu am mai auzit tonul ăsta. La Academie am repetat doar pe scurt ce am spus la Antena 3 (într-o emisiune, n.r.), dar asta cu împuşcatul este o variantă din ce am spus (…) am spus că, dacă omul ăsta, Patapievici, ar fi fost în Polonia şi ar fi murdărit şi înjurat istoria poloneză, probabil că polonezii l-ar fi împuşcat, nu eu. A fost o metaforă, poate nefericită, dar arăta faptul că eu dispreţuiesc atacurile la adresa neamului românesc şi a istoriei acestui neam. Vroiam să spun că probabil polonezii ar fi reacţionat foarte dur. Asta vroiam să spun. Pe când în România nu a reacţionat nimeni. Dispreţuiesc pe cei care atacă istoria şi limba românească. Asta e tot ce am spus. N-am spus nimic de Liiceanu”, a declarat Nicolae Breban, pentru MEDIAFAX.

0 Comentarii

Shares