Sri Lanka, una dintre surprizele plăcute ale turismului global din ultimii ani, a ajuns să rupă gura târgului din România şi în ceea ce priveşte preţurile. Chiar în acest moment poţi să-ţi cumperi o vacanţă în Sri Lanka, în perioada iulie- august, cu aproximativ 1000 de euro de persoană (9 nopţi la patru stele, plus avion dus-întors şi transfer de la aeroport la hotel). Pentru comparaţie, un sejur de 7 nopţi în Creta, în condiţii similare, costă undeva pe la 900 de euro. (Aici am găsit ofertele)

Preţurile scăzute din această perioadă se datorează faptului că Sri Lanka este acum în plin sezon ploios. Nu m-aş opri însă în acest detaliu pentru că la tropice, de regulă, sezonul ploios arată cam aşa: ploua două- trei ore, după care iese soarele. Spre seară, din nou, (poate) un duş de vreo 30 de minute. E posibil să plouă toată ziua, chiar şi ziua următoare, dar, cu siguranţă, soarele va ieşi până la urmă. În momentul acesta site-urile meteo îmi arată că la Colombo e senin, asta aşa, ca informaţie orientativă, dar nu m-aş baza niciodată exclusiv pe prognozele meteo de la tropice. Vremea e mult prea schimbătoare în această parte a lumii.
Dacă am stabilit faptul că sezonul ploios nu trebuie să fie un impediment prea mare, iată aici şi 5 motive pentru care aş căuta acum o ofertă pentru Sri Lanka :
1. Preţurile mici din această perioadă sunt o raritate. Ofertele pentru Sri Lanka se scumpesc şi de 2-3 ori de Revelion. Iar în sezonul uscat, decembrie-martie, preţurile sunt sensibil mai ridicate. Cu câteva sute de euro de persoană…citeşte continuarea pe travelzoom.ro
0 Comentarii