Mar 28, 2023, 01:18

Iohannis a respins reducerea TVA. Ponta: PNL e condus de nişte moluşte

kiwi

Klaus Iohannis a retrimis la Parlament Codul fiscal propus de Guvern şi votat în Parlament în unanimitate.

„Din perspectiva sustenabilității cadrului fiscal-bugetar, în legătură cu intrarea în vigoare a Codului fiscal în forma transmisă la promulgare semnalăm o serie de riscuri interne şi externe. Astfel, în plan intern, riscurile și vulnerabilitățile ar putea fi reprezentate, în primul rând, de revenirea la o politică fiscal-bugetară prociclică, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în care România are nevoie să iasă pe termen lung din capcana politicilor prociclice, care induc creștere economică nesustenabilă și dezechilibre masive în recesiune. În al doilea rând, un alt risc este reprezentat de absența unei corelări necesare între prioritățile și politicile fiscale, pe de o parte, și prioritățile și politicile bugetare, pe de altă parte. O consecință a intrării în vigoare a noului Cod fiscal poate fi şi neglijarea unor priorități bugetare asumate prin consens politic, cum ar fi obiectivul de creștere a bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în anul 2017.

Alte riscuri și vulnerabilități la adresa cadrului fiscal-bugetar ar putea decurge din contextul european și internațional actual, în care situația economică a Greciei generează incertitudini majore, nu doar în zona euro, iar piețele financiare globale pot resimți șocuri și căderi dintre cele mai puternice. În acest context, riscul de finanțare ar putea crește semnificativ. Totodată, semnalăm că promovarea unui model economic axat pe creșterea consumului în dauna investițiilor ar putea supralicita aportul consumului la creșterea economică și, în plus, ar putea afecta și competitivitatea și balanța externă a României. Nu în ultimul rând, actualul scenariu fiscal-bugetar ar putea afecta obiectivul asumat explicit de către Guvern privind aderarea la Zona Euro.”, se arată în motivarea refuzului Preşedintelui de a promulga legea.

Victor Ponta a reacţionat imediat, scriind pe Facebook că PNL este condus de moluşte, slugarnici şi ticăloşi.

„Decizia Domnului Klaus Iohannis de a respinge noul Cod Fiscal (agreat și lăudat de mediul de afaceri, votat în unanimitate de Parlament, așteptat de societatea românească în ansamblu nu doar pentru că readuce cota de TVA la 19%, ci pentru că garantează dezvoltarea economică și socială a țării ) are doar două posibile explicații:

1- este o decizie pur politică de blocare a activității economice a Guvernului și a țării cu orice cost (ceea ce făcea și Traian Băsescu indiferent la consecințele negative);

2 – este o decizie luată în afara României și împotriva intereselor României pe care Dl. Iohannis trebuie să o aplice cu orice risc (ceea ce nici măcar Traian Băsescu nu ar fi făcut vreodată)!

Indiferent care dintre cele două variante e cea reală, oricum pentru români este cea mai proastă veste posibilă (iar pentru cei care au votat în Noiembrie cel mai clar semn că au fost înșelați).

Vestea bună este că azi putem consemna finalul oricărei iluzii despre noul PNL (mai slugarnic și mai neserios chiar și decât vechiul PDL) – după ce au spus cât de bun e Codul Fiscal, care este de fapt liberal, după ce au pus în programul lor de guvernare cota de 19% ca bază (amendamentul a fost al lor în Comisia de buget) și după ce au votat în unanimitate în urmă cu trei săptămâni în Camera Deputaților proiectul – acum vor spune că are dreptate Iohannis și Codul Fiscal e foarte prost!

E clar că noul PNL este condus de reprezentanți nu doar slugarnici și ticăloși, ci de-a dreptul niște moluște politice! Se vor sinucide jalnic – să le fie țărâna politică ușoară!”, a spcris Ponta pe Facebook

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares