Mar 23, 2023, 03:37

Iohannis cere României să nu se ducă spre Rusia

ioha

Președintele Klaus Iohannis  a spus în această seară, la Palatul Cotroceni, la recepţia de Ziua Naţională, că 1 Decembrie este un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională și le-a transmis românilor să nu se îndoiască de ei și de țara lor, șeful statului adresându-se tuturor cetăţenilor, oindiferent de opţiunile lor politice. Iohannis a cerut românilor să aibă toleranţă şi respect pentru diversitate, dar şi să respingă xenofobia şi discursul anti-occidental

„Se întâmplă ca în acest an Ziua Națională să ne găsească în mijlocul campaniei electorale.

Participarea este unul dintre pilonii democrației, iar alegerile sunt cel mai puternic mecanism pe care cetățenii îl au la dispoziție pentru a decide viitorul țării lor. Așa că vă invit să participați la dezbatere, la campanie, la alegeri!

Este firesc să avem polemici, controverse și dispute, mai ales într-o perioadă de competiție electorală.

Dar cu toții facem parte din această națiune. Înainte de a fi de stânga sau de dreapta, suntem români și vrem ce e mai bine pentru România.

Indiferent de care parte vă veți afla la aceste alegeri, indiferent pe cine susțineți, indiferent dacă cei pe care îi sprijiniți și în care v-ați pus speranța vor câștiga sau nu competiția electorală, nu uitați că alegerile sunt pentru și despre România.

Am mai spus-o: personal, nu știu un mijloc mai bun de a aduna societatea decât în jurul unei ideal comun.

Toleranţa, deschiderea, respectul pentru diversitate sunt acei catalizatori ai energiilor creatoare ale tuturor cetăţenilor unei naţiuni, din interiorul şi din afara graniţelor, care fac posibilă construirea unei ţări puternice şi demne.

România are acum marea şansă de a-și exploata oportunităţile rezultate din stabilitatea ei politică, din orientarea sa indiscutabilă către valorile europene şi nord-atlantice. Este un moment aparte şi avem responsabilitatea să-l înţelegem foarte bine pentru a face cea mai bună alegere.

Indiferent cine va câştiga scrutinul de săptămâna viitoare şi cum va arăta noul Guvern, România nu trebuie sa se abată de la acest drum pe care şi l-a câştigat cu mari sacrificii, prin tranziţii dureroase.

El poate părea ireversibil sau de la sine înţeles, dar vedem lesne cum retorica extremistă, populistă a devenit foarte prezentă în societăţi cu o democraţie mult mai veche şi mai consolidată decât cea a României.

Ca atare, este esenţial ca respingerea fermă a discursului anti-european sau xenofob, păstrarea încrederii cetățenilor în politicile comune şi în valorile occidentale să rămână obiectivele noastre prioritare.

Atât cei care vor guverna după 11 decembrie, cât și cei care vor fi în opoziție vor avea marea responsabilitate de a arăta că România este o țară stabilă, prosperă și puternică.

De fiecare dintre ei și de fiecare dintre noi toți depinde succesul nostru în următorii ani.

Ţară stabilă înseamnă economie funcţională, justiţie independentă, luptă anticorupţie şi capacitatea de a genera o strategie de securitate eficientă în zonă.

Șansa normalității democratice și a prosperității vine din respectul față de lege și față de muncă, față de instituții și tradiții, din prețuirea școlii și a educației.”, a spus Preşedintele

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares