Dec 9, 2016, 17:23

Iohannis, despre demisia premierului: „Ponta mi-a spus că se va gândi”

foto ziare.com

Preşedintele Klaus Iohannis a spus într-un interviu acordat TVR afirmă, că premierul Victor Ponta i-a spus, în discuţia de la Cotroceni, că se va gândi la demisie şi că speră ca săptămâna viitoare să existe un deznodământ, iar declaraţia lui Ponta că nu va demisiona trebuie luată cu rezervă, ca fiind „la cald sau la fierbinte”

„Mi-a spus că se va gândi (la solicitarea privind demisia-n.r.). Se va sfătui, probabil, cu colegi din partid şi va lua, în consecinţă, o decizie. Eu cred şi sper ca decizia să fie demisia”, a spus Iohannis la TVR, într-un interviu acordat după discuţia cu Ponta de la Cotroceni.

În ceea ce priveşte anunţul lui Ponta că nu va demisiona, Iohannis a afirmat: „Aceste declaraţii la cald sau la fierbinte, putem să spunem în această situaţie, trebuie luate cu anumită rezervă. Eu sunt convins că este nevoie de o zi sau două în care lucrurile se decantează, se clarifică şi, sper, în cursul săptămânii viitoare, să avem un deznodământ al acestei etape din criza politică”.

El a adăugat, citat de Mediafax, că, indiferent cum sunt privite lucrurile, nu se poate face abstracţie de ce s-a întâmplat, vineri, la DNA, fiind un lucru care are şi va avea urmări profunde în politica românească.

Klaus Iohannis a declarat că demisia lui Victor Ponta este singura posibilitate acum de a ieşi repede din această situaţie, el spunând că speră să nu se ajungă până la suspendarea premierului şi că prima opţiune, cea mai bună, este o demisie a Guvernului.

Este o situatie nemaintâlnită şi care are o greutate politică deosebită. Faptul că premierul în funcţie este acuzat de fapte penale ne pune într-o situaţie, ca şi tară, care trebuie gestionată repede şi bine. Este inadmisibil ca o persoană învinuită de fapte penale să fie premier (…) Din acest motiv, am solicitat demisia premierului. E singura posibiliate acum de a ieşi repede din această situaţie. Evident, prezumţia de nevinovăţie funcţionează, însă în politică lucrurile nu sunt aşa simple şi un politician cu funcţie înaltă acuzat de fapte penale oriunde în lume îşi dă demisia pentru a nu periclita imaginea ţării pe care o reprezintă”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la TVR.

Preşedintele a mai spus că în discuţiile pe care le va avea luni, la Cotroceni, cu liderii partidelor politice, pe care i-a invitat la consultări privind Strategia de Apărare, va aborda şi această problemă.

Eu am înţeles din comunicarea DNA că s-a cerut permisiunea pentru începerea urmaririi penale. În cazul în care această solicitare e acceptată, se intra în faza de urmărire penală, care permite anumite acţiuni din partea preşedintelui. Sper să nu ajungem până la suspendare. Prima opţiune, pe care o văd ca şi cea mai bună, este o demisie a Guvernului, care ne va pune în situaţia inedită de a avea alt guvern, dar criza nu ar fi una profundă”, a mai spus Iohannis, în interviul acordat TVR în cursul zilei de vineri, înainte de decizia Parlamentului în cazul solicitării DNA de avizare a urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares