Sep 20, 2017, 19:30

Iohannis: Mohammad Munaf a fost adus în ţară. SRI: Munaf a fost prins în Orientul Mijlociu

mm

“Autoritățile statului român au finalizat astăzi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetățean irakian și american, cu aducerea în țară a acestuia. Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români, se află în prezent în custodia Poliției Române.”, anunţă Preşedintele Iohannis într-un comunicat.

munaf

„Felicit Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, precum și celelalte instituții din cadrul sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care și-au adus contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi. Efortul autorităților române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, să își ispășească pedeapsa în România, conform sentinței judecătorești. Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului. ”, a declarat Klaus Iohannis.

Mohamad Munaf, condamnat în 2008 la zece ani de închisoare în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak şi adus, joi, în România a fost localizat în Orientul Mijlociu, în urma unei ample operaţiuni, a declarat Ovidiu Marincea, consilier al directorului SRI, Eduard Hellvig, citat de Mediafax.

„Mohamad Munaf a fost localizat în Orientul Mijlociu şi, în urma unei operaţiuni ample cu parteneri interni şi internaţionali, am reuşit să îl aducem în România pentru a ispăşi pedeapsa cu închisoarea la care a fost condamnat în 2008”, a spus consilierul directorului SRI.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares