Iun 2, 2023, 01:21

Iohannis s-a dus cu directorul SRI la o întâlnire de lucru la CIA

Înainte de a ajunge să facă fotografia istorică cu Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă, Klaus Iohannis a avut aseară o întâlnire de lucru la celebrul sediu al CIA din Langley. Lucru interesant având în vedere că nu a fost o întâlnire de curtoazie cu directorul CIA, Mike Pompeo, ci o discuţie aşezată pe subiecte de interes comun. La întâlnire au participat şi directorul SRI, Eduard Hellvig, dar şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm.
Au mai participat şi şeful stației CIA din România, discutându-se de interesele comune privind securitatea la graniţa de Est a UE şi în Balcanii de Vest, adică de zona în care Rusia își intensifică acțiunile de război hibrid.
Potrivit unor surse politice, reprezentanţii CIA au subliniat faptul că România poate oferi expertiză in regiune, fiind un exemplu în ceea ce priveste reforma instituţională şi succesele operaţionale  din domeniul informaţiilor.
S-a discutat aplicat pe cooperarea din domeniul contraterorismului, securitătii cibernetice, contraproliferarii şi ameninţărilor transfrontaliere.
Administraţia Prezidenţială a anunţat într-un comunicat de presă că Președintele Iohannis „a transmis aprecierea pentru excelenta şi complexa colaborare dintre CIA şi partenerii de intelligence din România, bazată pe încredere, deschidere şi sprijin reciproc în arii de expertiză specifice, aspect ce întăreşte şi mai mult Parteneriatul Strategic dintre cele două ţări.”

„Președintele Klaus Iohannis a arătat că România este un partener valoros pentru partea americană, în special datorită expertizei din regiunea Mării Negre, Balcanii de Vest și vecinătatea estică, inclusiv în ceea ce priveşte ameninţările hibride de pe Flancul Estic al NATO.

Președintele României a asigurat că țara noastră înţelege ca, inclusiv prin servicii de intelligence, să acţioneze ca un furnizor de securitate, pentru a contribui la eforturile internaţionale pe linie de securitate.

La rândul său, conducerea CIA a evidenţiat aprecierea pentru nivelul excelent al cooperării cu partenerii de intelligence din România, care se regăsesc în topul serviciilor de informații din Europa cu care are relații agenția americană, din punct de vedere al nivelului de încredere și al consistenței activității derulate.

Președintele Klaus Iohannis și directorul Mike Pompeo au avut, cu acest prilej, şi un schimb de vederi pe teme politico-securitare de actualitate: combaterea terorismului (cu accent pe eradicarea Daesh în Siria/Irak), amenințarea balistică/nucleară nord-coreeană, solidaritatea transatlantică, precum și stabilizarea Afganistanului”, arată Administraţia Prezidenţială.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares