Oct 17, 2018, 23:42

Iohannis şi Cioloş vor să ştie cum poate fi revocat, legal, Procurorul General, Tiberiu Niţu

tiberiu nitu

Premierul Dacian Cioloș a declarat luni că i-a cerut ministrului Justiției, Raluca Prună, să analizeze foarte riguros situația procurorului general Tiberiu Nițu, arătând că, în prezent, nu există nicio procedură formală începută împotriva acestuia. Raluca Prună trebuie să prezinte până miercuri care sunt posibilităţile legale de revocare a Procurorului General. 

„Doamna ministru al Justiției privește și analizează aceste lucruri într-un mod foarte riguros. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri, nu există nicio procedură formală începută împotriva domnului Nițu. Am putea spune că sunt câteva chestiuni care ar putea fi legate de integritate, pentru că este asimilat cu un demnitar, dar nu există în momentul de față, din datele pe care le avem, o procedură care să fie lansată și i-am cerut doamnei ministru să analizeze, conform legislației, care sunt condițiile în care, eventual, procurorul general să poată fi revocat și să fie foarte clară și pentru noi și în dezbaterea publică și, în funcție de asta, vom lua o decizie”, a precizat Dacian Cioloș, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, citată de Agerpres.

El a menționat că ministrul Justiției a participat luni la prima parte a întâlnirii de lucru pe care a avut-o cu președintele Klaus Iohannis pentru a-l informa în legătură cu discuțiile referitoare la Tiberiu Nițu.

„Doamna ministru Prună a participat la prima parte a întâlnirii săptămânale pe care am avut-o cu domnul președinte. Am rugat-o să participe pentru a-l informa pe domnul președinte despre discuțiile pe care doamna ministru le-a avut zilele trecute cu domnul Nițu și despre posibilitățile care există din partea noastră pentru a reacționa la această situație. Mai mult nu pot să vă spun deocamdată. Este un subiect în lucru și în analiză la Guvern. Se analizează diferitele posibilități. În zilele următoare, în momentul în care va fi un punct de vedere clar formulat și va fi cât mai repede acest punct de vedere clar formulat, îl veți afla”, a mai spus Dacian Cioloș.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares