Dec 4, 2016, 18:21

Iohannis va promulga luni dublarea alocațiilor, Guvernul cere voie la CCR să nu le mărească pentru toţi copiii

ponta  copii

În timp ce Klaus Iohannis se pregătește să promulge în 1 iunie legea prin care alocațiile pentru copii vor fi dublate, Guvernul întreabă CCR dacă poate să nu le dubleze pentru toți copiii. Guvernul intenţionează ca de la 1 ianuarie 2016 să plătească alocaţiile diferenţiat, în funcţie de veniturile familiei din care provine copiul. Asta ar însemna ca timp de 6 luni toţi copiii să primească 84 de lei lunar, iar după 6 luni doar unii dintre ei să beneficieze de această sumă. 

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat joi că va transmite o adresă prin care solicită Curţii Constituţionale lămuriri cu privire la faptul dacă alocaţia de stat pentru copii este un drept universal egal sau aceasta poată fi acordată diferenţiat, în funcţie de veniturile unei familii.

„Am făcut o adresă către Curtea Constituţională prin care vrem să ştim dacă acest drept universal înseamnă un cuantum al alocaţiei egal pentru toţi copiii sau faptul că toţi copiii pot să primească o alocaţie, dar putem să dăm şi diferit în funcţie de nevoile copiilor care vin din familiile defavorizate. În ceea ce priveşte alocaţia de stat, vrem să ştim foarte clar dacă acest drept universal se aplică fără discriminare în ceea ce priveşte cuantumul sau se poate face diferenţiat în funcţii de nevoile copilului”, a declarat, joi, ministrul Muncii, care a precizat că săptămâna viitoare va trimite această adresă.

Miercuri, premierul Ponta a afirmat că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor, arătând că ar fi preferat să urce alocaţia peste 84 de lei pentru familii cu venituri mici şi să nu o dubleze şi pentru cei cu venituri suficiente.

El s-a referit la viitorul nivel al alocaţiei pentru copii, dublată în Parlament de la 42 lei la 84 lei, de mai multe ori cu expresia „82 de lei”

Preşedintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, consideră că textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii, dar Guvernul poate acorda alte ajutoarea pentru familiile defavorizate.

Csaba Asztalos a explicat, pentru MEDIAFAX, că singura condiţie pusă de Constituţie pentru a beneficia de alocaţie este de a fi copil.

Astfel, potrivit articolului 49, „statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap”. Pe de altă parte, acelaşi articol mai prevede că „alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege”.

Asztalos subliniază că, în interpretarea sa, textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii, dar că Guvernul poate gândi alte forme de ajutor pentru copiii din familii defavorizate.

De altfel, a amintit el, există o decizie a Curţii Constituţionale (277/2006) prin care limitările în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor au fost declarate neconstituţionale.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată atunci de Victor Tatoiu, soţul Monicăi Tatoiu, pentru că fiul lor, Victor Alexandru Tatoiu, care era înscris la Şcoala americană, nu primea alocaţie. Legea nr.61/1993 privind alocaţiile de stat condiţiona acordarea alocaţiei de stat de urmarea unei forme de învăţământ general obligatoriu.

Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale aceste prevederi.

Anterior, Victor Tatoiu a sesizat şi CNCD, care a decis că este un caz de discriminare, a mai spus Asztalos.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares