Ion Iliescu a postat pe blogul său o reacție nervoasă la dezbaterea publică legată de punerea sa sub acuzare în dosarul Mineriadei.
„1. Nu am acordat niciun interviu, niciunui jurnal și niciunei televiziuni, în ultima vreme. Ce au prezentat-sau vor să prezinte-televiziunile de știri, sau televiziunea publică, sunt materiale de arhivă. Ca urmare ele pot fi prezentate doar abuziv drept răspunsul meu la reluarea cercetărilor într-un dosar ce privește evenimente din urmă cu 26 de ani. Oricum poziția mea față de acele evenimente nu s-a schimbat în acest timp, ea este publică, și bazată pe fapte concrete, nu pe fanteziile unora sau altora.
2. Aș dori ca, atunci când astfel de materiale sunt reluate, respectivele instituții de presă să facă precizările de rigoare în legătură cu momentul, și contextul, în care s-au realizat acele înregistrări, sau emisiuni în direct, pentru corecta informare a publicului.
3. Nu consider sănătos, nici pentru actul de justiție, nici pentru viața politică, transformarea lor în spectacol mediatic. Ca urmare Io. Mă voi exprima public pe marginea unor subiecte doar atunci când voi crede că acest lucru se impune, și o voi face fără a privilegia o instituție de presă sau alta.”, a scris Iliescu.
0 Comentarii