Jihadiştii ISIS au aruncat în aer templul Baalshamin din oraşul istoric Palmira, pe care au pus stăpânire încă din mai. Ştirea a fost confirmată de Maamoun Abdulkarim, directorul general al Antichităţilor şi Muzeelor din Siria. Membrii Statului Islamic ar fi împânzit templul care datează din secolul I AD cu mari cantităţi de explozibil şi l-au detonat.
Templul este prima dintre ruinele din perioada romană distruse de către insurgenţi.
„Noi am spus în mod repetat că următoarea fază avea să fie terorizarea oamenilor, iar atunci când jihadiştii vor avea timp vor începe să distrugă temple. Văd Palmira distrusă în faţa ochilor. Allah să ne ajute în zilele următoare”, a declarat AbdulKarim pentru Reuters.
Agenţia siriană de presă nu specifică nici data exactă în care a avut loc explozia. Statul Islamic a bombardat, în iunie, două altare antice din Palmira, care nu făceau parte din structurile din perioada romană.
Militanţi l-au decapitat în urmă cu o săptămână pe Khaled al-Asaad, un expert în vârstă de 82 de ani care a fost timp de peste 50 de ani directorul serviciului pentru Antichităţi din Palmira, după ce l-au ţinut încarcerat şi l-au interogat timp de peste o lună de zile.
Jaful comorilor naţionale se dovedeşte o practică tot mai profitabilă pentru ISIS şi pare motivul ascuns din spatele predilecţiei pentru ocuparea şi chiar distrugerea locurilor istorice, pe care îl explică printr-o presupusă aversiune faţă de politica idolatrizării şi a promovării culturii pre-islamice. Statul Islamic ar controla peste 4.500 de situri arheologice în Siria şi Irak şi face milioane de euro din vânzarea antichităţilor pe piaţa neagră, bani pe care îi foloseşte pentru finanţarea războiului şi atentatelor.
Comerțul cu artefacte a devenit a doua cea mai importantă sursă de venit a ISIS, după petrol și gaze naturale.
0 Comentarii