Dec 7, 2016, 14:26

ISIS are un nou cartier general de lux. Jihadiştii locuiesc într-un palat al familiei regale din Qatar

foto dailymail.co.uk

Jihadiştii au pus bazele unui nou cartier general în Siria, după ce au pus stăpânire pe un luxos palat al unui şeic arab. ISIS susţine că vila aparţine familiei regale a Qatarului, abandonată odată cu apropierea teroriştilor.
Maşina de propagandă a terorişitilor a distribuit fotografiile cu spectaculosul domeniu sub titlul „Castelul din Palmira al tiranilor din Qatar”.
ISIS a cucerit oraşul antic Palmira încă din luna mai, când au și făcut publice imaginile cu distrugerea monumentelor de valoare inestimabilă cu ajutorul buldozerelor. Încet însă şi-au reconfigurat strategia, iar acum preferă să vândă obiectele preţiose pe care pun mâna şi trăiesc pviață de lux, printre coloane aurite şi mobilier de sute de mii de dolari.
Familia regală a Qatarului ar fi început construcţia palatului în anul 2009 şi ar fi fost întârziată de războiul civil din Siria. Marmura folosită în impresionanta vilă este aceeaşi care poate fi găsită în moscheea sfântă din Mecca, Arabia Saudită.

Stilul palatului este similar cu cel din Londra al emirului Sheikh Haman bin Khalifa Al Thani, notează Dailymail. Casa a fost cumpărată în urmă cu doi ani de una dintre cele trei soții ale sale,  în luxoasa zonă din capitala britanică, Regent’s Park, pe care a plătit 120 de milioane de lire sterile. Acum este în renovare, iar după ce va fi gata, palatul cu 13 camere va fi una dintre cele mai valoroase proprietăți private din Londra, evaluată la aproape 300 de milioane de lire sterline.

Familia regală din Qatar mai deține Shard, cel mai înalt zgârie-nori din Europa, celebrul magazin Harrods și Satul Olimpic din Londra.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares