Amplasat într-o zonă inaccesibilă turiștilor de rând, la peste 1700 de metri altitudine în Masivul Piatra Craiului, refugiul ”Bârlogul Ursului” spune încă povestea spectaculoasă a omului care l-a construit. Aici a locuit timp de jumătate de an Neculai Pancu, zis Șochima, un proscris al regimului comunist care, pentru păcatul de a fi încercat să fugă din România, și-a pierdut atât serviciul de la Uzina de Tractoare Brașov cât și locuința. În 1987, doar muntele l-a primit cu brațele deschise pe tânărul alpinist. Jurnalul ținut atunci de Șochima se mai află și astăzi în adăpostul care-i poartă numele.
„Jurnalul Refugiului Phoenix de la Barlogul Ursului”
„În anii grei ai vieții mele am construit acest mic refugiu, pe care l-am numit Phoenix. Toate speranțele vieții mele erau ruinate și au renăscut precum pasărea Phoenix, ce renaște din propria cenușă.” (fragment din jurnal).
Așa începe jurnalul refugiului din Piatra Craiului, construit de brașoveanul Neculai Pancu. Adăpostul, făcut din bușteni, se află pe la 1.700 de metri altitudine și este lipit de o muchie de stâncă. Reparat recent de un grup de tineri iubitori ai muntelui, refugiul este dotat cu cele necesare supraviețuirii pentru mai multe zile – paturi, saci de dormit, alimente și chiar cu o sobă. Montagnarzii din Piatra Craiului nu l-au cunoscut niciodată pe cel supranumit Șochima (porecla dată de un francez venit în România care l-a întâlnit pe brașovean și a fost surprins că acesta semănă foarte bine cu un alpinist celebru de la el din țară), dar au țesut o poveste pe baza celor scrise în jurnalul acestuia. Astfel, Șochima a ajuns un personaj de legendă. Se știa doar că a fost dat afară din serviciu după ce fusese prins încercând să treacă granița și că s-a refugiat în creierii munților pe care-i iubea și respecta mai mult decât orice pe lumea asta. Împreună cu Ioana, o tânără din Brașov care a trecut în ultimii ani frecvent pe la adăpostul din Piatra Craiului, am plecat să-l căutam pe eroul acestor legende. Misiune dificila însă, pentru că de Neculai Pancu nu mai știa nimeni nimic de mult timp. Adresa pe care o avea în 1987, menționată pe o cerere de reangajare la Uzina de Tractoare Brașov, uitată la refugiu, s-a dovedit a nu mai fi de actualitate. Nici cel mai bun prieten al sau din tinerețe, Ovidiu Ricu, nu mai știa nimic de el. În cele din urmă, un fost coleg de serviciu ne-a îndrumat spre adresa exactă.
Acasă la Șochima
„Nimic pe pământ nu-i mai moale și mai slab decât apa. Dar, totodată, nimic pe pământ nu-i mai tare și mai puternic decât ea. Nimeni și nimic nu-i mai pot sta împotrivă. Sufletul omului este ca apa. 1 iunie 1987, Șochima, copil orfan, prieten al nimănui, doar al muntelui.” (fragment din jurnal)
Pe Neculai Pancu l-am găsit într-o cameră dintr-un cămin de nefamiliști al societății Tractorul. Un munte de om, de peste 2 metri înălțime, acum în vârstă de 47 de ani, se înghesuie cu nevasta și copilul de doi ani într-o chichineață de trei pe patru metri. Când îi spunem că-l căutăm pe „Șochima”, Neculai râde și ne invită în casă. Cămăruța, deși mică, strălucește de curățenie. Pe o canapea, copilul doarme dus. Vizibil stânjenit de faptul că puștiul are ghetele în picioare, taică-său se simte dator să-l scuze: „A venit de la joacă și era atât de obosit că a adormit instantaneu”.
Fuga din țară
„Prima dată când am vrut să fug din țară a fost prin ‘82, ’83, nu mai țin minte exact….citește continuarea pe travelzoom.ro
0 Comentarii