Sep 27, 2020, 23:30

Literatura de război ia premiul Nobel în 2015

Literature_Nobel_2576492g

Scriitoarea Svetlana Alexievich, din Belarus, a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015 „pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre”, potrivit Comitetului Nobel.

Prima femeie de limbă rusă care a primit premiul Nobel, Svetlana Aleksievici calcă astfel pe urmele celor trei scriitori de limbă rusă recompensaţi cu acest trofeu literar prestigios – Boris Pasternak (1958), Aleksandr Soljeniţîn (1970) şi Iosif Brodski (1987). De asemenea, ea este a 14-a femeie care câştigă premiul Nobel pentru literatură de la crearea acestei distincţii, în 1901.

Născută în Ucraina dintr-un tată belarus și o mamă ucraineană, Svetlana Alexievich, 67 de ani, s-a stabilit în Belarus și era favorita cercurilor literare și a caselor de pariuri pentru acest premiu. Ea a fost jurnalist corespondent la Minsk, unde a colaborat cu cele mai importante ziare.

După serviciul militar al tatălui, familia s-a mutat în Belarus, unde ambii părinţi au lucrat ca profesori. După ce şi-a terminat studiile, Svetlana Aleksievici s-a dedicat carierei de profesor şi jurnalismului. Între 1967 şi 1972, a studiat jurnalismul la Universitatea din Minsk. Din cauza poziţiilor sale critice, a fost obligată, după ce a obţinut diploma universitară, să accepte un loc de muncă la un ziar de provincie, în Brest, un oraş aflat în apropiere de graniţa poloneză. Ulterior, a putut să revină în Minsk, unde şi-a găsit de lucru la cotidianul Sel’skaja Gazeta.

Cărțile sale sunt descrise drept o cronică literară a istoriei emoționale a omului sovietic și post-sovietic. Ea își descrie astfel temele abordate: „Dacă privim înapoi, la întreaga noastră istorie, atât din era sovietică cât și post-sovietică, este o uriașă groapă comună și o baie de sânge. Un dialog etern între călăi și victime. Blestematele întrebări rusești: ce e de făcut și cine e de vină. Revoluția, gulagul, al Doilea Război Mondial, războiul din Afganistan ce a fost ascuns poporului, prăbușirea marelui imperiu, destrămarea marii patrii socialiste, utopia pământului și acum o nouă provocare de dimensiuni cosmice — Cernobâl. Aceasta este o provocare pentru toate ființele vii de pe Pământ. Aceasta este istoria noastră. Și aceasta este tema cărților mele, aceasta este drumul meu, cercurile iadului meu, de la om la om”, potrivit Agerpres.

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2014 i-a fost acordat scriitorului francez Patrick Modiano, „pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie”, a precizat la momentul respectiv Comitetul Nobel.

Premierul Nobel, pe lângă distincție, presupune și înmânarea unui cec de 1 milion de coroare suedeze, aproximativ 900.000 de euro.

0 Comentarii

Shares