PSD cere premierului Dacian Cioloș să retragă Hotărârea de Guvern prin care se stabilește data alegerilor locale în 5 iunie, Liviu Dragnea suspectând că Cioloș are o înțelegere subterană cu PNL care să favorizeze contestarea la CCR a alegerilor pentru primari într-un singur tur.
Mai exact, PSD susține că publicarea Hotărârii de Guvern mult mai devreme decât prevedea legea, respectiv cu cel puțin 75 de zile înainte de data alegerilor, a permis PNL să atace HG în contencios pentru ca ulterior să ridice o excepție de neconstituționalitate privind organizarea alegerilor într-un singur tur.
Demersul PNL „constituie un imens abuz de drept la care, Domnule Prim-Ministru și Onorat Guvern al României, vă solicităm să nu luați parte și să aplicați prevederile legale în materie”, arată PSD într-o plângere adresată premierului Cioloș.
Președintele PSD îl avertizează pe premier că în cazul în care nu va retrage Hotărârea de Guvern, este pasibil de mai multe infracțiuni condamnate cu închisoarea, conform Codului Penal:
„În măsura în care nu veți proceda în acest fel, în prima ședință de Guvern, Domnule Prim-Ministru și distinși membri ai Guvernului României, și nu veți revoca Hotărârea de Guvern nr. 51/10.02.2016, în tot, și fără emiterea niciunui alt răspuns la plângerea prealabilă formulată de PNL, care încearcă să deturneze în mod profund ilegal sensul actului normativ pe care l-ați emis,
Vom considera că publicarea, cu 45 de zile înainte de data intrării sale în vigoare, a hotărârii de guvern care stabilește data alegerilor, contrar întregii practici guvernamentale anterioare (așa cum am demonstrat la punctul 2), este parte a unei conivențe frauduloase prin care se încearcă nerespectarea legislației electorale și perturbarea în mod grav a stabilității sistemului judiciar românesc, motiv pentru care, cu toată seriozitatea și responsabilitatea, vă atragem atenția asupra următoarelor dispoziții din legislația penală:
– Art. 297/Cod Penal: „Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, nu indeplineste un act sau il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o paguba ori o vatamare a drepturilor si intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseste cu inchisoarea de la 2 la 7 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica„.
– Art. 367, alin. 1/Cod Penal: „Initierea sau constituirea unui grup infractional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice forma, a unui astfel de grup, se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi„.
– Art. 367, alin. 6/Cod Penal: „Prin grup infractional organizat se intelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, constituit pentru o anumita perioada de timp si pentru a actiona in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni„.
– Art. 207/Cod Penal: „Constrangerea unei persoane sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva, in scopul de a dobandi in mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani”.
– Art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie: „Fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid… Ori in cadrul unei persoane juridice fara scop patrimonial de a folosi influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.”
– Art. 131 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie: „In cazul infractiunii de santaj, prevazuta de art. 207/Cod Penal, in care este implicata o persoana dintre cele prevazute la alin. 1, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.”
– Art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie: „In cazul infractiunilor de abuz in serviciu…, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majoreaza cu o treime.”
0 Comentarii