La sfârşitul anilor 90, povestea lui Alex Garland despre utopia în care trăiau nişte tineri, pe o insulă pierdută în Golful Thailandei, înfierbânta minţile în lumea occidentală. Se spunea atunci că unul din trei oameni sub 30 de ani din toată lumea a citit „The Beach”. Evident că procentul nu era valabil şi pentru România, pentru că, în anii 90, tinerii de până în 30 de ani, care nu aveau părinţi în politică sau în afaceri cu statul, erau frământaţi de cu totul alte griji existenţiale, decât să plece cu rucsacul în spate în Asia de Sud- Est, visând să pună piciorul pe o insulă secretă şi să construiască alături de alţi oameni de vârsta lor, o lume ideală.
Românii au intrat în contact cu personajele lui Garland mult mai târziu, după ce cartea acestuia a fost transformată de regizorul Danny Boyle într-un film în care rolul principal l-a jucat Leonardo DiCaprio. În orice caz, nici până în ziua de astăzi, editurile de la noi nu au găsit potrivit să traducă în limba română „The Beach”, deşi probabil că aceasta s-ar bucura de un mare succes.
Pe scurt, povestea este următoarea: un englez de 20 şi ceva de ani îşi închiriază o cameră într-un hotel ieftin din Khao San Road, un cartier din Bangkok, frecventat de backpackeri. Aici întâlneşte un individ ciudat care, într-o noapte se sinucide, nu înainte însă de a-i lăsa o hartă pe care era desenat drumul către o insulă secretă din Golful Thailandei. Împreună cu un cuplu de francezi, la fel de disperaţi să trăiască aventura vieţii, englezul pleacă să găsească insula misterioasă. Printre sutele de formaţiuni strâncoase din Parcul Naţional Ang Thong, cei trei descoperă o insulă senzaţională, cu o lagună de smarald în mijloc, unde trăia într-adevăr o comunitate de robinsoni crusoe, adunaţi din toată lumea.
Şi, ca povestea să cadreze şi cu plăcerile timpului, o bună parte din insulă era ocupată de o plantaţie ilegală de canabis, din care refugiaţii se aprovizionau de câte ori aveau nevoie. Noii veniţi sunt acceptaţi pe insulă dar, încetul cu încetul, Paradisul se transformă în Iad, oamenii o iau razna de la atâta fericire, iar singura soluţie rămâne Evadarea. Cei care au citit „Împăratul muştelor” ştiu la ce să se aştepte mai departe. Un singur pont aş vrea să vă mai dau: filmul are destul de puţine lucruri în comun cu cartea lui Garland.
Succesul poveştii din „The Beach” a fost în mare măsură determinat de explozia backpacking-ului, din perioada respectivă. Pentru tinerii din Marea Britanie, Franţa sau Germania, destinaţii precum Thailanda, Filipine, Indonezia şi alte locuri minunate de la tropice erau foarte accesibile la sfârşitul anilor 90 şi începutul noului secol. După cum mărturisea mai târziu într-un interviu, Alex Garland (care a publicat cartea la 26 de ani) chiar s-a inspirat din propriile călătorii atunci când a scris „The Beach”. „Este foarte uşor. Dacă ai nişte bani şi un bilet de avion poţi să te duci unde vrei. Îmi imaginez că singurul lucru care te poate opri să călătoreşti este lipsa cash-ului”. „Filozofia mea de viaţă este „bucură-te de ea”, mai spunea Garland, care şi-a petrecut o mare parte din tinereţe în Filipine şi Thailanda….citeşte continuarea pe travelzoom.ro
0 Comentarii