Noi 21, 2017, 06:15

Merkel și Hollande cer cote de imigranți obligatorii pentru toate țările UE

micul sirian

Franţa şi Germania au propus joi crearea unui „mecanism permanent şi obligatoriu” de repartizare a refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene, după emoţia creată de publicarea fotografiei unui băiat sirian în vârstă de trei ani, al cărui corp a fost găsit pe o plajă în Turcia, relatează Reuters online, citată de Mediafax.

François Hollande şi Angela Merkel, care au discutat la telefon joi dimineaţa, apreciază că situaţia s-a schimbat, după o vară marcată de un aflux continuu de refugiaţi la frontierele Europei şi în urma unor drame foarte mediatizate.

În iunie, Parisul şi Berlinul au refuzat propunerea Comisiei Europene de introducere a cotelor de refugiaţi pentru fiecare ţară în parte – în funcţie de mărime, resurse şi populaţie -, preferând voluntariatul.

Un nou plan urmează să fie prezentat săptămâna viitoare de către Jean-Claude Juncker, preşedintele CE, care să ofere un răspuns coordonat acestei crize care-i divizează pe Cei 28 în privinţa atitudinii comune pe care să o adopte.

„Va fi necesar ca aceşti solicitanţi de azil să fie repartizaţi, aceşti refugiaţi, mă refer îndeosebi la cei care vin din Siria”, a declarat François Hollande într-o conferinţă de presă, la Palatul Elysée, alături de premierul irlandez Enda Kenny.

„Am propus, (împreună) cu cancelarul (german Angela) Merkel, un mecanism permanent şi obligatoriu”, a adăugat el. „Eu consider că, în prezent, ceea ce s-a angajat nu mai este suficient”, a continuat el.

„Uniunea Europeană este necesar să facă mai mult, este necesar ca ea să repartizeze – acesta este cuvântul care a fost ales – un anumit număr de persoane care cer refugiu”, a spus François Hollande. „Nu se mai pune problema unei agăţări de cuvinte, este vorba despre salvarea unor vieţi şi despre soluţionarea cu demnitate a situaţiei persoanelor care recurg la dreptul de azil”, a subliniat el.

El a amintit că 3.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste ultime luni, traversând marea, şi a evocat necesitatea repartizării a 100.000 de refugiaţi.

„Este, deci, întru totul necesar să avem un mecanism care să poată să ia situaţia fiecărei ţări europene şi să vadă, la momentul respectiv, ce se poate rezerva în termeni de găzduire în acea ţară, în funcţie de caracteristicile ei”, a spus şeful statului francez.

Propunerea franco-germană urmează să fie examinată de către miniştrii de Interne UE, care se reunesc pe 14 septembrie, iar apoi de către Consiliul European, a precizat François Hollande.

Afluxul excepţional de candidaţi la azil veniţi din Siria, Eritreea, Sudan, dar şi de imigranţi provenind din ţări considerate „sigure”, ca Albania, a provocat două tipuri de reacţii în clasa politică europeană.

În opinia premierului ungur Viktor Orban – care a pus să se construiască un gard lung de 175 de kilometri la frontiera cu Serbia, pentru a opri imigranţii ce vin prin Sud – acest fenomen ameninţă rădăcinile creştine ale Europei, care este necesar, în opinia sa, să-şi controleze frontierele înainte să decidă să primească aceşti candidaţi la azil.

Însă, în Germania, în pofida manifestaţiilor ostile, apare o puternică mişcare de solidaritate. Berlinul se aşteaptă să primească 800.000 de refugiaţi anul acesta, adică de patru ori mai mulţi decât în 2014.

Franţa, la rândul ei, în afară de anunţarea cotelor de refugiaţi pentru ajutorarea principalelor ţări de intrare – Grecia, Italia şi Ungaria -, şi-a reafirmat joi poziţia prin vocea ministrului de Interne Bernard Cazeneuve, la finalul unei reuniuni a principalilor miniştri cu atribuţii în acest dosar.

Parisul îndeamnă la solidaritate faţă de refugiaţi – care fug din calea războaielor şi dictaturilor -, dar şi la fermitate faţă de imigranţii „economici”, care urmează să fie expulzaţi acasă, ceea ce impune construirea unei politici comune de azil în UE.

„Ne aflăm într-o luptă contracronometru”, a declarat Bernard Cazeneuve. „Europa este necesar să se ridice la înălţimea acestor mize, deoarece, dacă nu o va face (…), atunci întregul sistem Schengen (de liberă circulaţie) va fi fragilizat”, a avertizat ministrul.

Franţa şi Germania vor, totodată, ca centre de primire să fie deschise în Grecia şi Italia, ceea ce va permite o „triere” între cei care pot obţine azil şi cei care sunt consideraţi imigranţi „economici”.

Pentru a-i descuraja pe imigranţii clandestini să vină în Europa, este necesară organizarea repatrierii lor în ţările de origine.

Situaţia din Africa – unul dintre răspunsurile la acest fenomen – urmează să fie abordată la summitul de la Valletta, unde se vor reuni reprezentanţi ai statelor europene şi ai ţărilor africane, în noiembrie.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares