Noi 23, 2017, 03:55

Mii de germani au ieșit în stradă împotriva invaziei musulmane

proteste dresda

Mii de persoane au protestat luni, în oraşul german Dresda, faţă de afluxul masiv de extracomunitari, în contextul în care Guvernul Angela Merkel a avut o poziţie flexibilă faţă de sosirea imigranţilor, relatează site-ul cotidianului Le Point, citat de Mediafax.

Mitingul a fost organizat în Piaţa Neumarkt, în centrul oraşului Dresda, la apelul mişcării islamofobe Pediga (Patrioţi Europeni contra Islamizării Occidentului).

Manifestanţii, în principal bărbaţi, au afişat pancarte antirefugiaţi şi steaguri ale Germaniei. „Avem dreptul să păstrăm patria şi cultura noastră germană”, a declarat unul dintre manifestanţi, Uwe Friedrich, în vârstă de 46 de ani. „Musulmanii trebuie să părăsească Germania, cu excepţia refugiaţilor de război”, a adăugat el.

Liderul Pediga, Lutz Bachmann, inculpat vineri pentru instigare la ură, urmează să rostească un discurs spre finalul manifestaţiei.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a îndemnat sâmbătă statele europene să intensifice măsurile pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, în contextul în care s-a expus criticilor privind flexibilitatea faţă de imigraţie. Rata popularităţii Angelei Merkel a scăzut pe fondul crizei privind imigraţia, fiind la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani.

Potrivit revistei Bild, în Germania ar urma să ajungă 1,5 milioane de extracomunitari în 2015. Estimările au fost infirmate de Guvernul de la Berlin.

La mitingul din Dresda unii participanți au purtat burka, haina tradițională pe care o poartă femeile musulmane care nu au voie să își arate chipul

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares