Noi 12, 2019, 18:38

Mircea Geoană: Evenimentele din România sunt urmărite cu maximă atenție în SUA

geoana

Oficialii de la Washington urmăresc „cu maximă atenție” evenimentele din România, susține Mircea Geoană, aflat în SUA într-o vizită politică.

„Evoluțiile politice și emoția publică extraordinară declanșate în ultimele săptămâni sunt urmărite cu maximă atenție la Washington. Protestele pașnice din București și din orașele României sunt percepute drept o indicație a intoleranței crescânde a societății românești la corupția politică și la efectele acesteia asupra nivelului de trai, a calității instituțiilor și politicilor publice din România. Ele nu reprezintă un motiv de îngrijorare ci, dimpotrivă, o expresie a gradului crescut de maturitate și responsabilitate a societății civile și ale cetățeniei active, specifice unei societăți democratice” a declarat președintele PSRO, care a avut întâlniri la Washington cu  senatorii James Inhofe (Republican, Președintele Comisiei pentru Mediu și Lucrări Publice și membru în Comisia de Apărare), Ed Markey (Democrat, membru al Comisiei de Comerț, Știință și Transport, Comisia pentru Mediu și Lucrări Publice și Comisia pentru IMM-uri) și Jeff Sessions(Republican, Președintele Comisiei pentru Imigrație), cu Hoyt Yee (adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice) și Aubrey Carlson (Director Biroului pentru Afaceri Europene din cadrul Departamentului de Stat), cu John Engler(Președintele US Business Roundtable – organizație ce reprezintă cele mai importante companii americane, ce însumează peste 16 milioane de angajați și o cifră de afaceri de peste 7 trilioane de dolari anual), Gary Litman (Vicepreședinte al Camerei de Comerț a SUA). Totodată, Mircea Geoană a avut și întrevederi cu reprezentanții conducerii RAND Corporation și a fost invitat special la o dezbatere Atlantic Council privind evoluțiile din zona Mării Negre.

„Transformarea relevanței strategice a României, confirmată și de concluziile mini-Summit-ului de flanc Estic al NATO de la București, în dividende economice și de prosperitate, nu poate fi realizată fără un sistem politic resetat, fără o continuare energică a luptei împotriva corupției și a cauzelor acesteia. Sănătatea democratică și reclădirea încrederii cetățenilor într-un sistem politic și instituțional care lucrează în interesul general sunt decisive pentru succesul României”, a declarat Mircea Geoană.

„Agresivitatea Rusiei în Ucraina și Republica Moldova, dar și în Orientul Mijlociu va continua să producă modificări semnificative ale strategiei de securitate a NATO și SUA. Într-o lume în reașezare, Parteneriatul strategic româno-american are toate elementele pentru a se transforma într-o adevărată relație de alianță pentru secolul XXI. O relație de o astfel de calitate se construiește între națiuni care au aceleași valori de bază ale societății – democrație, economie liberă, societate deschisă, stat de drept – și o viziune comună asupra riscurilor de securitate. Între aliați, vizele pentru cetățenii uneia dintre părți reprezintă un nonsens politic. Militarizarea Mării Negre de către Rusia, alături de continuarea politicii de folosire a pârghiei gazului ‎natural ca mijloc de presiune strategică trebuie să primească un răspuns energic și convingător din partea NATO și UE”, a mai precizat senatorul român.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares