Mar 24, 2023, 23:13

Mircea Geoană, scrisoare către PSD: Codul Fiscal va duce la scăderea pensiilor și salariilor

geoana

Mircea Geoană a trimis parlamentarilor PSD și UNPR o scrisoare deschisă prin care le cere să nu voteze în sesiunea extraordinară a Parlamentului Codul Fiscal în forma convenită de liderii partidelor parlamentare. Geoană avertizează că aceasta ar duce la scăderea pensiilor și salariilor și că este „o prelungire a unei filosofii fiscale și a unui model economic care de mai bine de un deceniu răsplătește pe cei puțini și pedepsește pe cei mulți și care perpetuează o societate a inegalităților, polarizării și excluziunii sociale”:

„Apel către adevărații oamenii de Stânga din Parlamentul României,

 Dragi colegi,

 Dezbaterea prelungită din jurul Codului Fiscal s-a concentrat în principal asupra problemei deficitului pe care aprobarea acestuia ar antrena-o. Din păcate, propunerea de Cod Fiscal, ca și coregrafia politică din jurul reexaminării, au exclus argumentele de natură socială și economică. Într-o deja lungă tradiție,  interesele marelui capital devin ortodoxie economică, iar orice încercare de a aduce argumente în favoarea celor care își câștigă existența din muncă, este ignorată aproape complet. În orice conversație legată de politica economică și fiscală, noi, oamenii politici de stânga, trebuie să fim apărătorii intereselor salariaților, pensionarilor și ai tuturor celor care trăiesc din muncă.

Din păcate, și la dezbaterea privind Codul Fiscal, acest autism ideloogic și reflex de predare în fața argumentelor dreptei politice (care, în esență, propovăduiește faptul că, dacă realizăm condiții avantajoase de reproducere marelui capital, în mod automat prosperitatea se va „prelinge” și la masa largă a populației) a prevalat în gândirea „celui mai pro-business guvern”.

Vocea sindicatelor – ca reprezentanți ai salariaților – a fost sistematic ignorată. Iar puținii economiști de stânga au fost acoperiți de valul de comentarii neoliberale care domină piața ideilor din România și, din păcate, însăși ideologiile partidelor așa-zis de stânga din România. Cum poate fi acest Cod Fiscal de stânga, când 70% din deficitul creat de reducerea de TVA este acoperită din anularea deducerilor existente pentru CAS la salariați, pensionari și persoane cu activități independente?

Cum poate fi acest Cod fiscal votat de parlamentarii PSD și UNPR, cel puțin în acte politiceni „progresiști”, când aprobarea Codului Fiscal ar antrena o scădere a salariilor lunare și a pensiilor cu între 10 și 26 de lei/lună? Cum ar putea fi votat un cod fiscal care perpetuează o politică ultra-liberală de supra-impozitare a muncii și de relaxare fiscală exclusiv asupra capitalului, când România are cea mai înaltă rată de impozitare a muncii din Europa, iar aportul salariilor este abia la o treime din PIB, față de o medie europeană de aproape de 50%?

Revenirea la TVA de 19% (dacă cineva mai vorbește de “Dreptate până la capăt”), reducerea CAS cu câte 2,5% în mod egal pentru angajați și angajatori ‎și anularea eliminării deductibilitaților pentru salariați, pensionari și persoane cu activități independente sunt propunerile pe care confederațiile sindicale și PSRO le consideră ca reprezentând soluția pentru un Cod Fiscal echilibrat, în care munca și capitalul, prudența macroeconomică și creșterea economică sănătoasă și corect redistribuită în societate își găsesc un just echlibru.

Colegi și prieteni de crez politic și ideologic,

Fac un apel ca votul nostru, al adevăraților oameni de stânga din Parlamentul României, să înceteze să mai fie o simplă formalitate. Votul din Senat și Camera Deputatilor privind Codul Fiscal este un adevărat test al identității noastre ca oameni politici și reprezentanți ai celor care ne-au votat pentru a le apăra interesele în astfel de momente cruciale. În forma convenită între liderii voștri și cei din dreapta eșicherului politic, Codul Fiscal nu este decât o prelungire a unei filosofii fiscale și a unui model economic care de mai bine de un deceniu răsplătește pe cei puțini și pedepsește pe cei mulți și care perpetuează o societate a inegalităților, polarizării și excluziunii sociale. Indiferent dacă economia crește sau se contractă, răsplata este pentru cei bogați, iar „strânsul curelei”, pentru cei mulți.

Arătați cine sunteți, care vă sunt adevăratele convingeri și pe cine reprezentați în Parlamentul țării!

Al vostru, dincolo de politică și false dispute,

Mircea Geoană”

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares