Mai 28, 2023, 02:16

Miting anti-moschee la Piața Universității

protest anti moschee

Peste 100 de persoane s-au adunat, luni seară, la Universitate, pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de construirea unei moschei la Bucureşti, un preot spunând că bugetul României nu permite o asemenea construcţie, iar un istoric, că s-ar ajunge la pierderea identităţii naţionale, anunță Mediafax.ro.

Protestatarii, predominant tineri, unii îmbrăcaţi în ii, s-au adunat în zona statuilor, fluturând steaguri naţionale şi purtând pancarte cu mesajul „Nu vrem mega-moschee în Bucureşti”. Pe alte bannere era înfăţişat Victor Ponta cu barbă şi scufie de imam sau cu un turban, mesajele fiind „Mându doar în timpul campaniei” şi „Ponta-turcitu, plagiator şi corupt”.

Printre manifestanţi s-au numărat şi mai mulţi membri ai organizaţiei Noua Dreaptă.

Liderii manifestaţiei au enumerat, la portavoce, revendicările protestatarilor: „nu vrem o mega-moschee în Capitala României”, „vrem în schimb o dezbatere publică serioasă pe această temă”, „cerem Guvernului abrogarea HG 372/2015 printr-o Ordonanţă de urgenţă prin care terenul în suprafaţă de 11.295 mp să revină în proprietatea privată a statului”, „dacă Guvernul nu binevoieşte să abroge HG 372/2015, vrem ca bucureştenii să se poată măcar exprima cât se poate de democratic în cadrul unui referendul local daca sunt sau nu de acord cu construirea acestei moschei”, „cerem Primăriei Capitalei să nu elibereze avizele necesare şi să nu emită autorizaţia de construire pentru moschee”.

0 Comentarii

Shares