Sep 27, 2020, 09:57

Moscova recunoaște. Avionul rus a fost prăbușit în Egipt de teroriști

avion rusesc

Prăbuşirea avionului rusesc Airbus A321 în Egipt, la 31 octombrie, a fost cauzată de explozia unui dispozitiv exploziv improvizat,echivalentul unui kilogram de TNT, a anunţat marţi şeful FSB.

„Putem spune cu siguranţă că a fost un act terorist. Avionul s-a dezintegrat în aer de la explozie”, a afirmat şeful FSB în cadrul unei întâlniri cu preşedintele rus, Vladimir Putin.

Autoritățile egiptene au reținut doi angajați ai aeroportului din Sharm el-Sheikh.

‘Șaptesprezece persoane sunt reținute, două dintre ele fiind suspectate că i-ar fi ajutat pe cei care au plasat bomba la bordul avionului pe aeroportul din Sharm el-Sheikh’, a precizat unul dintre oficiali.

Cu toate acestea, un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului Aviației din Egipt a afirmat că membrii comisiei internaționale de anchetă condusă de Egipt în legătură cu prăbușirea avionului rus nu au găsit nicio dovadă că o bombă ar fi fost pusă la bordul aparatului, transmite DPA.

Anchetatorii ruși au prelevat probe de la locul accidentului și au recuperat corpurile victimelor, însă nu au informat în mod oficial comisia de anchetă în legătură cu concluziile lor, a mai spus oficialul egiptean.

Un avion al companiei Kogalîmavia, care efectua un zbor pe ruta Sharm-el-Sheikh-Sankt-Petersburg, s-a prăbușit la aproximativ 25 de minute de la decolare în deșertul Sinai. La bordul aparatului de zbor se aflau 224 de persoane — 217 pasageri, inclusiv 25 de copii, și șapte membri ai echipajului. Aproape toate victimele sunt de naționalitate rusă. Printre pasageri se aflau patru ucraineni și un cetățean din Belarus. Prăbușirea avionului a fost revendicată de gruparea jihadistă Statul Islamic. Autoritățile ruse nu au confirmat această variantă, considerând mai plauzibilă varianta unei defecțiuni tehnice sau cea a unei erori umane.

0 Comentarii

Shares