Noi 22, 2019, 19:14

Munteanu nu vrea să se retragă, Predoiu va fi silit să candideze, Monica Macovei nu mai are nici ea candidat

caruta pnl

PNL este pe punctul de a ajunge la candidatul nr. 4 la Primăria Capitalei. Surse din conducerea partidului susţin că acesta ar urma să fie Cătălin Predoiu, cel care a refuzat să candideze chiar şi în faţa lui Klaus Iohannis. Predoiu trebuie să îşi asume candidatura chiar dacă nu doreşte, susţin sursele citate.

Între timp, Marian Munteanu a fost somat de liberali să îşi rezolve problemele cu afacerile, cele care l-ar împiedica să semneze declaraţia de integritate cerută de SAR, dar el nu a fost de acord.

La sosirea la partid, unde a fost convocat de Gorghiu şi Blaga, Marian Munteanu a declarat că el a fost rugat să vină să ajute într-o situație „dificilă”, precizând, în contextul în care a fost întrebat dacă se va retrage din cursă în cazul în care liberalii i-ar cere-o, că aceasta este „o cu totul altă discuție”.

„Asta e cu totul altă discuție. Eu am venit să ajut, am fost rugat să vin să ajut. Eu sunt un om corect, era o situație dificilă și am venit să ajut. Eu doresc o soluție bună pentru că nu am venit să candidez pentru mine, eu am venit să ajut în primul rând pe bucureșteni. M-am bucurat că există posibilitatea ca anumite idei care vin din zona civică din care provin pot fi susținute mai bine de un partid puternic, am venit cu toată inima deschisă în această chestiune. Eu am prevăzut că vor urma foarte multe atacuri pentru că am trecut prin asta și tot trec de 25 de ani, lucru pe care pe mine nu mă emoționează, însă se pare că pentru unii e o încercare prea grea”, a afirmat Munteanu, la sediul PNL.

El a spus că toate lucrurile de care a fost acuzat până acum s-au dovedit a fi false, reiterând că nu a făcut comerț cu arme și nu a fost colaborator al Securității.

„Suntem într-o țară în care de 25 de ani se fură. Milioane, sute de milioane, miliarde. Și ei caută că eu am fost acum douăzeci și ceva de ani la nu știu ce adunare, că nu știu ce s-a interpretat că nu am spus bine. Am pierdut aproape 10 zile tot explicând (…) lucruri mărunte până la urmă. (…) Mie nu îmi e frică, nu mi-e teamă, nu am lucruri care să-mi poată fi imputate”, a adăugat Marian Munteanu.

În pararel, Monica Macovei a renunţat la candidatul său la Caitală, pe care îl acuză c negociază… cu PNL.

M10 București a decis să retragă susținerea pentru candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei din cauza negocierilor pe care acesta le poartă cu Partidul Național Liberal în vederea unei posibile intrări în formațiunea politică liberală, informează un comunicat postat pe Facebook.

„M10 București a decis să retragă susținerea pentru candidatura lui Ciprian Ciucu pentru funcția de primar al Capitalei, din cauza negocierilor pe care acesta le poartă cu PNL în vederea unei posibile intrări în PNL, intenție pe care a recunoscut-o public și pe care ne-a comunicat-o. Fidel principiilor sale, M10 încurajează și susține candidaturile independente, dar nu poate fi de acord să susțină un membru PNL pentru nicio funcție publică în București sau un candidat care nu are nicio problemă să devină membru PNL. M10 ar fi putut înțelege ca Ciucu să fie susținut și de alte formațiuni politice ca independent, dar nu poate fi acord cu negocieri pentru a deveni membru PNL”, precizează sursa citată.

În context, M10 susține că îndepărtarea partidelor vechi de la putere și înlocuirea acestora, în timp, cu partide politice noi și curate reprezintă singura șansă de a îmbunătăți viața românilor.

”M10 București va continua strângerea de semnături pentru Consiliul General al Primăriei Municipiului București”, se mai arată în comunicatul citat.

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares