Sep 24, 2018, 18:03

O femeie a fost aleasă în premieră la alegerile din Arabia Saudită

Salma bent Hizab al-Oteibi

UPDATE 20 de femei au fost alese în consilii locale în Arabia Saudită după alegerile municipale de sâmbătă din regatul saudit în care femeile au avut pentru prima dată dreptul să voteze și să candideze.

O femeie a fost aleasă pentru prima dată în istoria țării în funcția de consilier municipal, chiar în regiunea cu cea mai mare încărcătura religioasă pentru musulmani, Mecca. Autoritățile electorale locale au anunțat-o pe Salma bent Hizab al-Oteibi câștigătoarea unui mandat în Consiliul Municipal Madrakah.  Au fost primele alegeri în care femeile au putut atât să aleagă, cât şi să candideze în Arabia Saudită, un regat ultraconservator.

În circumscripţia ei, Salma bent Hizab al-Oteibi a candidat împotriva altor şapte bărbaţi şi a două femei. Arabia Saudită era ultima ţară din lume care nega femeilor dreptul la vot sau de a candida într-un scrutin. Regatul este condus conform unei viziuni foarte stricte a Islamului, în care femeile nu au dreptul să conducă mașina și trebuie să obțină acordul unui bărbat pentru a munci sau a călători.

Bărbații și femeile au votat separat în Arabia Saudită. Peste 130.000 dintre alegătoare s-au înregistrat să voteze în alegerile municipale în care au participat și 980 de femei, potrivit The Guardian. În schimb, cei 1,4 milioane de bărbați au avut de ales între 5000 de candidați.

Caracterul mixt al reuniunilor publice este interzis în Arabia Saudite, astfel că femeile-candidat au putut să se întâlnească doar cu alegătoarele lor. Femeile au acuzat că înregistrarea pe listele electorale a fost complicată și marcată de obstacole birocratice și de lipsa de informații. Mai mult,  candidatele care s-au înscris în cursă au fost nevoite să-şi susţină proiectele în spatele unui paravan în timpul campaniei sau au fost reprezentate de un bărbat.

Votul este unul simbolic şi pentru că este abia al treilea scrutin în istoria statului saudit, după cele din 2005 și 2011 la care au participat doar bărbați.

0 Comentarii

Shares