Sep 24, 2020, 16:53

O jurnalistă a refăcut, singură, Drumul Mătăsii. „În unele sate din China eram o apariţie exotică”

Drumul Matasii

Recunosc faptul că niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap să plec într-o călătorie prin ţări cu nume urâte precum Kîrgîstan, Tadjikistan sau Turkmenistan şi care îmi amintesc atât de mult de Uniunea Sovietică. Am văzut întotdeauna Asia Centrală doar ca pe o zonă întunecată a planetei, cu regimuri autoritare, sisteme oligarhice şi încălcarea drepturilor omului. O regiune în care petrolul şi celelalte resurse naturale vor păstra neschimbate, probabil, mult timp de acum înainte, toate aceste lucruri.

După ce am răsfoit cartea de călătorie a Sabinei Fati, „Singură pe Drumul Mătăsii” nu mai pot spune că nu mă interesează Asia Centrală. Până acum am fost într-o capcană, ca mulţi alţi oameni din Europa, una descrisă foarte bine de  Alain de Botton în cartea „The News. A User’s Manual” (Ştirile. Manualul Utilizatorului).  Nu avem cum să rezonăm cu ceea ce se întâmplă într-o ţară aflată la mii de kilometri distanţă de noi, atâta vreme cât tot ce citim despre ţara respectivă sunt lucruri generale, fie legate de politicienii locali, fie de resursele sau relaţiile economice cu alte state şi regiuni. Nu ştim nimic de oamenii din Asia Centrală, nu ştim, de pildă, cum arată o zi din viaţa unui localnic din Turkmenistan, care sunt nevoile, constrângerile şi bucuriile lui. Acum însă, observaţiile de la faţa locului, personajele şi întâmplările descrise în cartea „Singură pe Drumul Mătăsii” ne acoperă toate aceste lipsuri. Iată un fragment care explică foarte bine de ce a fost făcută această călătorie spectaculoasă de 15.000 de kilometri, pe uscat, din China până la Marea Neagră.

Sabina Fati
Sabina Fati

„Am vrut să văd cum pot fi parcurse Drumurile Mătăsii”

„Mi-am început călătoria în aprilie 2014, pornind din China spre vest, pe drumurile pe care altădată mergeau caravanele încărcate cu mătăsuri şi bijuterii, mărfuri de lux care urmau să ajungă la Marea Mediterană sau la Pontul Euxin, iar de acolo mai departe, către centrul lumii occidentale, spre Roma. Am mers pe jos, cu trenul, cu autobuzul, dar mai ales cu maşini de ocazie, negociind la nesfârşit cu şoferii, care nu de puţine ori încercau să mă păcălească. Harta drumului meu traversează vestul Chinei, deşerturile Gobi, Taklamakan şi Karakun, munţii Tian- Şan şi Pamir, Asia Centrală (Kîrgîstanul, Kazahstanul, Tadjikistanul, Turkmenistanul), Iranul, Azerbaidjanul, Georgia şi Turcia, până la Marea Neagră în România.

Am vrut să văd cum pot fi parcurse Drumurile Mătăsii, ce fel de obstacole sunt pe acest traseu, cât de complicate sunt graniţele, cât de prietenoase sunt birocraţiile ţărilor aflate de-a lungul celei mai vechi şi mai lungi artere comerciale din lume, dacă oamenii care trăiesc aici au rămas la fel de deschişi faţă de străini ca înaintaşii lor şi dacă această cale ar putea fi redeschisă după ce a fost abandonată acum cinci sute de ani, odată cu inaugurarea rutelor maritine, mai ieftine, mai rapide şi ceva mai sigure….citeşte mai departe pe travelzoom.ro

0 Comentarii

Shares