Mar 30, 2023, 04:11

O nouă victorie a liberalilor. Gheorghe Flutur: „Vreau să fiu locomotiva PNL!”

flutur

Secretarul general al PNL, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, că va candida la Consiliul Judeţean Suceava şi vrea să fie „locomotiva” partidului în judeţ, astfel încât PNL să obţină majoritatea în CJ Suceava, iar el să se întoarcă în funcţia de preşedinte al CJ.

Gheorghe Flutur a spus, într-o conferinţă de presă, că Delegaţia Permanentă a PNL Suceava i-a cerut să candideze şi şi-a asumat această candidatură pentru a pune în practică marele proiect de dezvoltare a judeţului pe care l-a început în mandatul 2008-2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Suntem la mai puţin de un an de alegerile locale. Am intrat în linie dreaptă pentru câştigarea Consiliului Judeţean Suceava şi a unui număr majoritar de primării, ca să putem să guvernăm acest judeţ”, a spus Flutur.

El a anunţat că proiectul de dezvoltare a judeţului Suceava va începe cu relansarea programului iniţiat în mandatul 2008-2012, exprimându-şi nemulţumirea că multe proiecte începute în mandatul său au fost blocate, nu au fost finanţate sau se derulează încet.

Flutur a menţionat că între proiectele vizate sunt cele de infrastructură rutieră, privind legăturile cu judeţele Iaşi, Neamţ, Mureş şi Bistriţa, dar şi de punere în valoare a Aeroportului Suceava, care este modernizat printr-un proiect iniţiat de el.

„Din păcate, la patru ani de la semnarea contractului, nu zboară nicio cursă”, a spus el, adăugând că proiectul viza dezvoltarea relaţiilor cu Ucraina şi Republica Moldova pentru ca, pe lângă judeţele limitrofe, să fie clienţi ai aeroportului şi din aceste ţări.

Totodată, el a afirmat că este nevoie de parteneriate, de la instituţii din turism până la asociaţii agricole, pentru transportul turiştilor şi până la transporturi cargo.

El a mai spus că se impune modernizarea reţelei de spitale şi dispensare şi aducerea de specialişti de renume la Suceava.

În ceea ce priveşte proiectele culturale, Gheorghe Flutur vrea să fie promovat mai mult brandul Bucovina.

„În ultima vreme s-a vorbit în şoaptă, cu amortizor de zgomot, despre Bucovina”, a afirmat Flutur, care susţine că mulţi şi-ar dori să aibă un brand ca Bucovina pe care să îl poată promova.

El a anunţat că, împreună cu candidatul la funcţia de primar al Sucevei, deputatul Ioan Bălan, va pune în practică „Proiectul Ştefanian” care are în centru Cetatea de Scaun a Sucevei, dar care va fi unul mai larg, în care vor fi implicate instituţii de cultură, asociaţii de turism, muzee, parcuri şi rezervaţii naturale.

Flutur a precizat că pentru proiectul său are nevoie de pilonii de bază – primarii, începând cu cel din Suceava, unde el sprijină candidatura lui Ioan Bălan, şi cei din Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Siret, Mihăiţă Negură, Marius Ursaciuc şi Adrian Popoiu.

„Va trebui să găsim oameni puternici ca marile proiecte de dezvoltare ale judeţului să nu rămână doar pe hârtie. Da, sunt foarte hotărât să candidez, locomotivă, şi să mă întorc preşedinte CJ”, a spus Flutur.

 

Citeşte şi

0 Comentarii

Shares