Dec 4, 2016, 20:20

Obama acuză lobby-ul producătorilor de arme în Congresul american

foto pete souza, whitehouse.gov

„Influenţa extrem de mare” a National Rifle Association (NRA), puternicul grup de lobby favorabil armelor de foc, asupra Congresului american va împiedica încă mult timp un control mai aspru asupra vânzărilor de arme în ţară, şi-a exprimat regretul preşedintele Barack Obama.

„Din nefericire, influenţa NRA asupra Congresului este extrem de mare”, a declarat preşedintele american Barack Obama într-un interviu înregistrat vineri pentru emisiunea „WTF with Marc Maron” şi publicat sâmbătă pe site-ul New York Times, informează Reuters, citată de Mediafax.

Interviul a fost înregistrat la două zile după atacul armat de la o biserică metodistă din Charleston, soldat cu moartea a nouă persoane de culoare.

Preşedintele american a încercat deja să impună o legislaţie mai aspră asupra vânzărilor de arme după masacrul comis în 2012 la şcoala Sandy Hook din Newtown, în Connecticut (26 morţi, între care 20 de copii), dar acţiunea sa nu a avut succes.

 Barack Obama a propus la acea vreme înăsprirea verificărilor pentru cumpărătorii de arme cu antecedente, interzicerea unor tipuri de puşti de asalt şi limitatea capacităţii unor încărcătoare de arme de foc. Însă Congresul nu a susţinut propunerile sale.

„Congresul nu va întreprinde nicio acţiune legislativă”, i-a spus el lui Marc Maron. „Cred că nicio acţiune veritabilă nu va fi întreprinsă atâta timp cît opinia publică americană nu va resimţi un sentiment de urgenţă” privind limitarea folosirii armelor de foc, a continuat Obama.

Pe contul său de Twitter, preşedintele democrat a adăugat ulterior: „Acestea sunt statele unde armele de foc ucid de 297 ori mai mult decât în Japonia, de 49 de ori mai mult decât în Franţa şi de 33 de ori mai mult decât în Israel”.

Bărbaţi şi femei din întreaga Americă au venit sâmbătă la Charleston, în South Carolina, pentru a asista la ceremoniile organizate în memoria celor nouă victime ale lui Dylann Roof, un tânăr alb de 21 de ani care a mărturisit crimele.

Charles Cotton, un responsabil al NRA, a provocat un val de indignare pe reţelele de socializare după ce i-a reproşat pastorului bisericii în care s-a produs drama că s-a exprimat împotriva portului de arme în lăcaşurile de cult.

0 Comentarii

Shares